Pentru că succes

Mircea Cărtărescu făcea la un moment dat o afirmaţie foarte lucidă – spunea că, în România, orice i se iartă scriitorului de către lumea literară, mai puţin succesul. Cu alte cuvinte, scriitorului i se iartă mediocritatea, i se iartă gafele, i se iartă lipsa de talent, de imaginaţie sau stilul plictisitor şi repetiţiile obositoare, dar, odată ce a avut o coadă mai lungă de 50 de doritori de autografe la o lansare de-a lui, e de rău, ba chiar e foarte rău.

Dacă, în lumea civilizată, nimeni nu întreţine această falsă şi stupidă prăpastie între autorul care vinde şi autorul care ia premii literare, dimpotrivă, de cele mai multe ori cei doi se suprapun, aşa cum e şi firesc (vezi şi Sandra Brown, Coelho şi o dihotomie comunistă), în România se târâie mai departe, şontâc-şontâc, de la an la an, prejudecată potrivit căreia, dacă ai lipici la cititori, e clar că nu scrii cărţi cu „valoare literară”. Principala categorie care sapă cu sârg cu lopăţica la această artificială prăpastie este cea a criticilor literari. Regăsindu-se perfect în complexul de inferioritate al scriitorilor cu doi cititori, care îi seamănă criticului prin lipsa de carismă şi prin absenţa unei structuri psihice care ar putea fi transpusă fără efort în artă, simţindu-se ameninţat de scriitorul devenit star în numai câteva luni, cu o carte caracterizată de public cel mai des ca „genială”, criticul empatizează cu bietul scriitoraş care nu reuşeşte să vândă mai mult de câteva exemplare în cursul unui an, creându-i acestuia un caraghios şi fragil glob de sticlă, în care-l izolează şi mai mult, punându-i eticheta „valoare literară pentru că aşa am zis eu”. În jurul globului aruncă apoi cu ceva nisip cules din litiera pisicii, cu scopul de-a lua ochii cititorilor timizi, care „nu ştiu ei cu ce se mănâncă literatura adevărată”.

Criticul de azi nici nu se mai oboseşte să caute hibe în text, în cartea propriu-zisă, pe care rar de tot îşi mai dă osteneala s-o parcurgă integral – argumentul lui suprem, azi, este „nu bun fiindcă succes”.

Nimic nu-l irită şi nu-l înfurie mai mult pe criticul literar decât succesul de public al unui scriitor la care el, criticul, nu a contribuit cu nimic, ba chiar a încercat din răsputeri să-l împiedice. Odată venit acest succes, tot ce-i mai rămâne criticului este să se zbârlească şi să scuipe printre dinţi spre respectivul scriitor, de cele mai multe ori făcându-se de râs, pentru că furia sa neproductivă îl împiedică să mai gândească coerent. Dacă în urmă cu zeci de ani, criticul literar era ceva mai puţin caraghios ca azi, întrucât reuşea să-şi mascheze nemulţumirile personale, reglările de conturi, frustrările şi complexele de inferioritate sub aparenţa unui limbaj bine periat, criticul român de azi se aruncă în luptă cu toate armele, cu părul pe jumătate smuls şi cu ochii injectaţi de furie, cu disperarea celui care nu mai are nimic de pierdut. Criticul de azi nici nu se mai oboseşte să caute hibe în text, în cartea propriu-zisă, pe care rar de tot îşi mai dă osteneala s-o parcurgă integral – argumentul lui suprem, azi, este „nu bun fiindcă succes”. Când reuşeşte să-şi strecoară recenzioara printr-o revistă „cu ştaif”, care nu-l acceptă chiar cu zero argumente, însăilează un înduioşător amalgam de frustrări, care, din două în două rânduri, se reduc tot la „argumentul” suprem, menit să ia faţa cititorilor: „nu bun fiindcă succes”.

Fraternizând constant cu specia de scriitori cu doi cititori, criticul dobândeşte aceleaşi metehne ca şi ei, dintre care cea mai deranjantă este lipsa responsabilităţii pentru ceea ce scrie; este firesc ca un scriitor cu doi cititori să nu-şi facă probleme că scrisul său poate părea ilogic, penibil sau stupid. Din ăia doi cititori, unul adoarme în timp ce citeşte, altul nu înţelege nimic şi trece mai departe. Când te obişnuieşti cu ideea că oricum nu te citeşti nimeni, comiţi gafe peste gafe. Una dintre ele este acel text pregătit dinainte, învăţat papagaliceşte, cu formule stas prin care lauzi sau, dimpotrivă, „desfiinţezi” o carte. Să luăm, de pildă, cazul unui roman cu un subiect îndrăzneţ şi cu un stil actual, direct, fără înflorituri. Dacă pe autor l-a lovit ghinionul succesului, criticul va spune despre tema cărţii că este „aleasă ca să şocheze”. În cazul temei identice, dar a autorului fără succes de public, ea nu este aleasă ca să şocheze, ci „magistral detabuizantă”. Stilul autorului cu mulţi cititori este „lipsit de imaginaţie”, în timp ce al autorului fără cititori, deşi identic cu al primului, este „de un minimalism sublim”. Să zicem apoi că doi poeţi, Marius Chivu şi Marius Tucă, scriu două cărţi de poezie, cu limbaj simplu alunecând uşor în patetism, în care vorbesc despre pierderea cuiva apropiat. Pentru că primul nu prea atrage cititori, în timp ce al doilea goleşte rapid rafturile şi naşte videopoeme ale fanilor pe YouTube, criticul va constata că primul „face o disecţie sublimă a unui sentiment firesc”, cu alte cuvinte: „bun pentru că nu succes”, în timp ce al doilea „banalizează o dramă personală”, adică „nu bun fiindcă succes”. Deşi, să nu se înţeleagă greşit, ambele cărţi vorbesc despre moartea unuia dintre părinţi, într-un limbaj şi un stil foarte, foarte asemănătoare. E drept, lui Tucă îi lipsesc semnele de exclamare puse din trei în trei versuri. Nu neg, e posibil ca acolo să stea diferenţa de valoare.

Şi, pe lângă acest „nu bun fiindcă succes”, preaminunatele, senzaţionalele perle, cu care ne delectăm cu toţii. Pierderea lucidităţii criticului nu naşte neapărat monstruleţi, ci naşte aceste perle delicioase, care pot deveni, în timp, reprezentative pentru un anumit tip de subcultură, căci doar subcultură poate fi numită (eufemistic!) cea a interpretării literare făcută pe genunchi la bodega de la MNLR. Aşa auzim, de pildă, de la criticul ofuscat, tot soiul de aprecieri care nu doar că sunt în contradicţie cu realitatea, dar nu s-ar putea susţine nici măcar într-un univers paralel: de la savuroasa „Un absolvent de filosofie nu bea şi nu înjură” a lui Horia Gârbea, la foarte recenta „Un cinic nu poate fi narcisist” a lui Bogdan-Alexandru Stănescu. Fireşte, acum n-o să-i pretindă nimeni criticului literar să iasă în lume şi să-şi verifice „perlele” astea savuroase, comparându-le cu realitatea – se ştie doar: el, criticul, nu este o specie pe care s-o întâlneşti pe stradă sau în vreun pub din Centrul Vechi. Criticul, aşa cum o recunoaşte chiar el, se simte bine numai în intimitatea cărţilor. Mai nimic de reproşat aici. Ce uimeşte este cum poate emite asemenea caraghioşenii chiar în contradicţie cu acea cultură generală pe care pretinde că o are; referindu-ne la citatul din Bogdan-Alexandru Stănescu, nu cred că există, în toată istoria culturii, nici măcar un singur cinic care să nu fi fost în primul rând narcisist – de la De Sade la Kierkegaard, de la Stavroghin la Alex din Portocala mecanică sau, ca să fie mai accesibil pentru toţi, de la Dr. House şi Hank Moody la Marilyn Manson. De fapt, orice individ sau personaj cu un umor ieşit din comun, tăios şi exuberant, poate fi fără efort suspectat pe bună dreptate de o doză mai mică sau mai mare de narcisism. Non-narcisiştii, cei modeşti, cu complexe de inferioritate, în general nu au umor de niciun fel (vezi, de pildă, criticii literari). Este şi foarte explicabil, de altfel, şi nu ai nevoie de studii extinse de psihologie, ci doar de abilitatea de-a duce la capăt câteva silogisme simple: cinismul, acest tip mai abrupt de umor, ia naştere tocmai pentru că narcisistul îşi pune constant în relaţie lumea lui interioară cu cea exterioară în care se desfăşoară, şi simte mereu că lumea din afară este inferioară şi mai puţin satisfăcătoare decât cea a lui, personală. De unde apare şi cinismul.

O carte care, în decursul unui an, nu a reuşit să ajungă nici măcar în o sută de biblioteci ale cititorilor are de fapt nevoie de un parastas, nu de un premiu literar.

Lăsând cinicii în narcisismul lor şi revenind la tema noastră, îmi amintesc hazul pe care mi l-a produs un critic literar, prin 2011, când mi-a spus: „Cartea ta ar fi meritat premiul X, fiindcă a fost cea mai bună… Dar cartea ta are deja oricum atâta public… De ce să nu oferim şansa asta cuiva care nu are la fel de mulţi cititori?” Dacă vă grăbiţi să spuneţi că acest critic era într-o stare avansată de scleroză, greşiţi – bietul om este cât se poate de tipic pentru lumea literară de astăzi. Dacă vă uitaţi prin topurile de final de an chinuite de câte un critic care n-a citit mai mult de 5-6 cărţi din producţia anului respectiv, şi toate 5, evident, de la aceeaşi editură, veţi vedea că nu există acolo nicio carte care să fi fost citită de oameni, cu adevărat citită, aşa cum este soarta unei cărţi – să intri într-o librărie şi să o cumperi, pentru că pare interesantă. În acele topuri (mă rog, glume, le numesc cei mai mulţi…) avem numai cărţi moarte. Cărţi care nu interesează pe nimeni. Cărţi care s-au lansat în faţa unui public compus din 4 persoane, dintre care 3 erau părinţii autorului. Cărţi pentru care un unchi al autorului a adus cu forţa o clasă întreagă de liceu, sub ameninţarea cu corijenţa, pentru a da bine în poze. Încolţit cu argumente, criticul o să-ţi spună că şi aceste cărţi moarte „trebuie ajutate…” şi că ele, bietele, „sunt bune”, doar că n-au lipici la cititor. De fapt, ridicarea în slăvi a cărţilor moarte dăunează grav în primul rând publicului, care ajunge să le refuze şi pe cele vii, în final, sau cel puţin pe o parte din ele. Şi, la polul opus, paradoxal, cărţile vii sunt singurele care mai pot ajuta cărţile moarte, permiţându-le cu mărinimie să se strecoare pe lângă ele şi să păcălească doi, trei naivi.

Argumentul „cărţi bune, dar nu succes, pentru că public prost” e de-o candoare care, din păcate, nu-l ajută. Dacă un scriitor (orice scriitor) publică o carte (orice carte) este pentru că vrea să fie citit. E atât de simplu. Abilitatea de-a scrie o carte bună include abilitatea de-a te adresa unui cititor. Cum am mai spus de atâtea ori, un scriitor care se ia în serios trebuie să citească la final cartea sa cu un ochi străin, făcând un efort de imaginaţie, încercând să stabilească dacă există vreun om care ar putea fi interesat de tot ce a scris el acolo. Nu există cărţi bune care să fie aruncate de perete după primele 5 pagini de TOŢI cei care îşi propun să le citească. Dacă „nu succes”, este în mare parte pentru că „nu bun” sau „nu interesant”.

Iar o carte care, în decursul unui an, nu a reuşit să ajungă nici măcar în o sută de biblioteci ale cititorilor are de fapt nevoie de un parastas, nu de un premiu literar.

Despre Cristina NEMEROVSCHI

Cristina NEMEROVSCHI a scris 16 articole în Revista de suspans.

Supranumită de critici „rebela literaturii române de azi”, licenţiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul „Sânge satanic”. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără şi inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referinţe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, şi a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliştii Premiers Romans En Lecture. Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, „Pervertirea”, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente şi indecente”. „Ani cu alcool şi sex” este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic, apărând în noiembrie 2012, la editura Herg Benet. În 2013, în colecţia Cărţile Arven a Editurii Herg Benet apare „nymphette_dark99”; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu. În acelaşi an apare şi cea de-a treia ediţie a romanului Sânge satanic. În noiembrie 2013, Cristina Nemerovschi publică la Herg Benet un volum compus din discuţiile avute cu cititorii săi şi fragmente din interviuri acordate de la debut şi până în prezent, intitulat „Ce facem cu România? – Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi”. Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât şi internaţionale.

Print Friendly

88 Comentarii

  1. Dacă este să ne ne uităm doar la ultimele două poll-uri de profil, pe Hyperliteratura și pe Bookalholic, nici pe tine nu are de ce să fie invidios vreun critic. “Succesul” tău la public nu te-a adus nici măcar pe lista nominalizaților, ce să să mai spun de primele poziții în top.
    Destul de lame să scrii de cărți citite de 4 cititori când te cam afli în aceeași situație. Pe Hyperlit și Book au votat simpli cititori și culmea, sunt două site-uri care promovează genul tău de scriitură. Iar romanul tău din 2013 nu e nicăieri. Concluzia este evidentă: pentru critică nu exiști, iar toată povestea asta Cristina Nemerovschi autor de succes, apreciată de public este o simplă diversiune de marketing agresiv. Asta e realitatea. Indiferent cât praf ai de aruncat în ochii publicului.

    • Marcelica, vorbesti prostii. Si esti intr-atat de naiv incat papi tot ce ti se pune in farfurie, fara sa mirosi inainte ;) Pofta buna sa ai!

      Nici n-ar fi trebuit sa te onorez cu un raspuns, din moment ce tu ai fost inapt sa pricepi ca textul asta NU ESTE despre mine. Comentacii de genul tau fac accesari degeaba pe net. Nu folosesc oricum nimanui.

    • Las Cristina, n-o mai da la-ntors ca la Ploiești, recunoaste că te-a spart Marcelus cu logica lui de fier (vechi). Mergând pe firul logicii lui Marceluș avem următorul rezultat: Andrei Pleșu (care nici el nu e în cele două topuri ale vieții) a vândut 4 exemplare din cartea lui nouă publicată în 2013. Ce poți să mai zici? Rușine, domnu Pleșu, dați cu praf în ochi la cititori, vă credeți de succes.

      PS. Andrei Pleșu DISLIKES articolul “Pentru că succes”.

      • Plesu, si o gramada de alti autori pe care-i gasesti prin topurile de vanzari ale librariilor :) Niste prafangii, cu totii.

        Dar Marcelus e dresat bine, n-are el rationamente din astea. E grele ;)

        • Nu știu cum se face, dar Pleșu nu și-a făcut un renume din promovare agresivă, din repetarea tantrică a unor sintagme caraghioase ca “sunt valoros, vând mult, deci am succes, mă iubește publicul”.
          De asta e vorba. E o schemă simplă, sunt convins că până și tu o poți înțelege. Articolul ăsta te pune exact în categoria celor de care faci mișto.
          “Cărţi care nu interesează pe nimeni. Cărţi care s-au lansat în faţa unui public compus din 4 persoane, dintre care 3 erau părinţii autorului.”
          Conform statisticii ești și tu acolo, în categoria “cărți care nu interesează pe nimeni”. Publicul tău e compus din 4 persoane, din care 3 erau părinții autorului, cam pe-acolo. Tu și cei pe care, așa cum foarte bine te-ai exprimat, ai reușit să-i dresezi. Se vede peste tot ce valoare au, după modul în care se manifestă.
          Am fost, deci, cât se poate de la subiect.

          • Draga Marcelus, sa recapitulam:

            1. Articolul meu este despre cartile de succes, care nu-s iubite de critici. Articolul meu vorbeste despre PRINCIPII. Nu despre mine, nu despre Plesu, nu despre X. Despre principii. Stiu ca indivizii ca tine sunt structural incapabili sa inteleaga o discutie purtata despre principii, si nu despre cazuri particulare. Ca atare, daca eu vorbesc IN PRINCIPIU despre asistentele TV, tu o sa zici ce am cu Dragusanu. Pentru ca tu asa te-ai nascut si ai muncit mult sa nu te schimbi: incapabil de a intelege ca, dincolo de cazuri particulare, exista idei. Si oamenii uneori vorbesc despre ele. Daca ai avea bun simt, nu te-ai introduce grobian in discutia oamenilor.

            2. Tu spui ca eu am 4 cititori si ca mie imi vin 4 oameni la lansare. Pentru ca asa ti s-a nazarit tie. La fel, si eu poate cred ca tu ai coarne si solzi si faci pipi albastru. Dar nu ma apuc sa bat toba in stanga si-n dreapta ca Marcelus are coarne si solzi si face pipi albastru, DOAR FIINDCA ASA MI S-A NAZARIT MIE. Mai intai, ma uit sa vad daca exista ceva dovezi in acest sens. Daca exista, abia atunci risc afirmatie. Altfel, oamenii or sa se tavaleasca pe ras de jos, cum fac acum, uitandu-se la tine.
            Pe acelasi principiu, despre mine s-a spus ca am castigat din carti milioane de euro. Tot asa, fiindca unui alt Marcelus i s-a nazarit asta, in timp ce visa privind frumos zapada pe geam.

            3. Si in cazul absurd in care eu as avea 4 cititori, asta nu ar afecta cu nimic valoarea de adevar a judecatilor emise in articol. Daca ai fi mers la scoala, ai fi inteles ca exista adevaruri care nu sunt invalidate de persoana care le formuleaza.

            4. Este absolut idiot sa deduci lipsa de popularitate a unui scriitor din absenta in doua topuri, cu atat mai mult cu cat ti s-a aratat ca exista exemple mult mai notabile in sensul asta (vezi Plesu). E ca si cum ai zice ca o femeie e virgina doar pentru ca nu face sex cu tine.

            5. Ai prea mult timp liber. Dar nu-i o problema, si eu pot sa-mi fac :) Eu sunt mai motivata, fiindca trolii mai putin dotati intelectual imi fac afisari la articol. Deci, tu imi esti util.

            6. Totusi, exista si alte publicatii, gen Libertatea, Cancan… Si ele au nevoie de troli. Nu te fixa pe Revista de Suspans, mai circula.

            7. O idee amuzanta ar fi sa te semnezi cu numele real. Mai ales ca il banuim ;)

          • * pe jos de ras.

            Scuze, prea matinala ora ca sa ma joc cu trolii azi :))

          • Si pe bune daca pot sa pricep de ce aduci vorba despre mine in toate comentariile, pe site-uri unde nu sunt subiectul articolelor :)) Resemneaza-te, n-o sa-mi atragi atentia. Nu esti deloc genul cu care as purta un dialog serios.

          • de precizat ca sunt gheorghe 1 care a mai vorbit cu “tînara si mult apreciata” scriitoare.nu am nimic in comun cu userul gheorghe.
            intrebarea pe care mi-o pun este daca autoarea care are ca stindard impertinența (si cu care se mindreste nevoie mare)ar avea acelasi numar de cititori(foarte mic de altfel)daca nu ar fi posesoarea unei edituri si a unei reviste sau doua.
            de remarcat este asa cum spune Claudia Minela undeva, tenacitatea cu care-si promoveaza scrierile.
            sunt convins ca în timp își va completa vocabularul.nu este nevoie sa renunte la mîna de vorbe pe care le folosește mai toate referindu-se la organele sexuale si mînuirea lor.în cele din urma tinerii trebuie sa învețe dela cineva mai ales cînd părinții sunt foarte ocupați.de folosirea cuvintului “prost,prosti”numai de bine putem spune.Cum altfel ci de la vladica la opinca toata lumea îl folosește .cu referire la ceilalti desigur.
            mai greu mult mai greu estesa poți exprima ce dorești ,chiar sa fii sarcastic si ironic cu adevărat fară a face apel la aceste expresii.dar …nu se știe.timpul întotdeauna rezerva surprize.

  2. N-ar fi mai util pentru cititori sa postati frumos si linkurile catre top-urile pomenite aici?
    Am gasit cele mai bune carti romanesti din 2013, in versiunile:
    – cititorilor Bookaholic – http://bookaholic.ro/cea-mai-buna-carte-romaneasca-din-2013-topul-cititorilor-bookaholic.html
    – redactorilor Bookaholic – http://bookaholic.ro/cea-mai-buna-carte-romaneasca-din-2013-alegerea-redactorilor-bookaholic.html
    – cititorilor Hyperliteratura (inca in lucru…) – http://hyperliteratura.ro/premiul-publicului-hyperliteratura-editia-1-cartea-anului-2013/

    Mai sunt si altele? Nu de alta, dar sa stiu si eu ce citesc.
    Multzam fain!

    • Eddie, dar nu vad sa fi pomenit articolul topurile astea :)

  3. Au. Da, ai dreptate, dar mi se pare ca fara ele articolul e mai putin util. Chiar, exista undeva un agregator de premii literare? :)

      • Eu cred că e cazul să faci marketing cu adevărat. La următorul top, plătește-i. În felul ăsta ai o șansă.
        Poți să vorbești și cu doi, trei directori de revistă. Îi pui pe cei 3 fani ai tăi să le facă trafic iar ei te bagă în topuri. Cine să mai știe ce s-a votat?
        Rămâne între noi.

  4. Singura chestie “absolut idioată” este să spui, de nu știu câte ori, “nu mă interesezi, nu îmi pasă de tine, nu, nu, nu, ah, nu” după ce tocmai ai postat un comentariu f. lung., după încă unul în care anunțai publicul că nu merit răspuns.
    Te credeam puțin mai inteligentă, dar la ce public ai merge și așa.

    Știu pentru că am fost la o lansare, erau 4 oameni cu tot cu mine :)

    În rest, bați câmpii. Aceleași chestii obositoare și lejer caraghioase. Realitatea este una singură și nu coincide cu cea din mintea ta. Nu te plac cititorii, draga mea. Scrii pentru o anumită categorie, care îți este net superioară oricum și publici pentru că are soțul tău editură. Normal că, în condițiile astea, reușești să vinzi câteva sute de exemplare pe an. Și te mai lauzi cu asta :))))))

    Dar bănuiți, dragă, e liber să bănuiți ce doriți.

    • Deci, am inteles. Concluzia de azi: cititorii cumpara scriitorii pe care nu-i plac. De aia Cristina, pe care “n-o plac cititorii”, e in topuri. AVE!

  5. @Marcelus, @Gheorghe, am o curiozitate: voi carti cititi?

    Am vazut mult patos in a jigni personal autorul articolului, in rest nimic. Revista de suspans este o publicatie in care se vorbeste despre carti, nu despre cine e mai tare decat ceilalti, nu?… Vorba Cristinei, in ziarul Libertatea ar capta mai multa atentie rationamentele gen “ba a mea e mai mare” pe care le face Marcelus.

    De ce nu va faceti voi un blog unde sa va desertati frustrarile? Ar fi toata lumea multumita. Ati si prinde cativa cititori, pana sa va dea scriitorii in judecata. Win-win, right?

    • Dragă Dan, când construiești propoziții ca “Am vazut mult patos in a jigni personal autorul articolului sau “nu despre cine e mai tare decat ceilalti”, nu întrebi pe nimeni dacă citește cărți. Îți continui studiile, la fără frecvență, dacă ai trecut de vârsta școlarizării obligatorii, sau îți dai profesorii în judecată.
      Evident, e de la sine înțeles, chestiile alea tipărite cărora Nemerovschi Cristina le spune cărți nu te ajută la nimic.

  6. Acest articol ar trebui numit “Frustrarile Cristinei – partea n”. Bineinteles ca articolul este despre ea! El este degizat in mod “inteligent” sub forma unui statement, o enumerare de principii, dar dincolo de toate metaforele, ceea ce ne comunica autoarea este – Criticii nu o baga in seama pe Cristina si ea se oftica.

    • Vi se pare ca n-o baga in seama? Hm, nu stiu ce sa zic. Eu am vazut recenzii la cartile ei in toate revistele importante, de la Familia la Timpul, Ateneu, Vatra, Obs. Cult., Tiuk, nu le mai insir ca va prindeti dvs. despre ce vorbesc.

      O parte cred ca le puteti consulta si pe site-ul autoarei in sectiunea dedicata: http://cristinanemerovschi.ro/articole/recenzii

      Am facut aceasta precizare doar fiindca pareti sub influenta unei confuzii. Sau vorbim despre doi autori diferiti…

      • Dan, asta e adevarul, corect. Dar ei nu adevarul il cauta, pe ala il stiu prea bine si ii doare. Ei cauta o gaura in zid prin care sa-si bage capul si sa raga. Sperand ca, daca vor rage acolo, se vor racori si supararea ca realitatea nu-i cum si-ar dori-o ei se va evapora ca prin minune. Nu le iese, asa ca se mai intorc sa raga putin :)

    • Si-n alta dezordine de idei, pare cumva hilar sa faceti presupuneri despre “ce a vrut sa spuna autorul” articolului. Pana la proba contrarie, avem un text si trebuie sa ne descurcam cu el, evitand ipotezele de alta natura. Nu?

  7. Pai, raspund, Marcelusa, de ce sa nu raspund? Ca doar nu raspund pentru tine ;) Asa sunt eu, imi place sa fac show. Daca tot existati, parerea mea e ca trebuie sa fiti folositi la ceva. Si cum nu aveti nimic impotriva, ba chiar dati fericiti din codita, cu bale la botic, unde e problema?

    A, si mintisoara ta de fetita chinuita (sunt ironica, stim amandoua ca te apropii cu pasi repezi de menopauza) nu face deosebire intre “a nu merita raspuns” si “a nu primi raspuns”? Aoleu.

    “Stiu pentru că am fost la o lansare” – :))))) Maine, poimaine, o sa zici ca mi-ai citit si o carte :)) Mai, pisi, mai, bagatorii in seama ca tine nu ies din casa nici pana la paine, ca le e frica sa fie vazuti. Lansare, auzi! :)))) Viseaza, viseaza Marcelusa, ca asta inca nu-i pe bani. Nici nu te baga la nebuni doar pentru fanteziile tale. Din pacate.

    Am mai avut placerea de-a ma amuza pe seama a niste (un fel de) doamne, ajunse la varsta a 4-a, care “gandeau” tot cam cum o faci tu. Adica: te simti frustrat de un scriitor; te enervezi ca acel scriitor exista. Il injuri, el te face de cacao intr-un mare fel, in public, desigur. Suferi. Plangi. Te enervezi iar. Te simti neputincios. Pentru ca realitatea te doare prea mult, si nu exista semne ca ea s-ar schimba, iti construiesti o fantezie in care scriitorul ala nu e citit, nu e iubit, nu e cumparat, e schiop, i-a cazut parul, l-au parasit femeile, l-a calcat masina etc. Cum faci tu acum. Asta nu e asa rau. Adica e patetic si caraghios, dar nimeni nu te poate trage la raspundere ca te aperi de realitatea care a fost rea cu tine. Total diareic este in schimb sa iti pui propria prostie in bat si sa te plimbi asa cu ea pe strada, fiind incapabilă sa distingi intre realitatea pe bune si aia deformata complet din capul tau, pe baza de frica si resentimente. Cand nu mai poti distinge fantezia de realitate, ai o problema grava.

    Contesti realitatea mea/a noastra, cu zero argumente (nu ca paranoia ar avea nevoie de asa ceva) si pe urma te intrebi de ce ne tavalim pe jos de ras. Pentru ca realitatea mea/a noastra se bazeaza pe date concrete, pe cifre, pe evidente, si mai ales pe discutiile cu oameni. Oameni, da – chestiile alea pe care le vezi misunand atunci cand iti iei inima-n dinti si iesi intr-un tarziu din casa, ascunsă sub gluga ta si udandu-ti chiloteii tai tetra, de frica.

    Ti s-a argumentat: exemplul tau fortat, chinuit si caraghios nu demonstreaza nimic. Mai rau: exemplul tau n-are treaba cu adevarurile din articol. Tu, in continuare, ne improsti doar cu ce te doare pe tine, fara sa mai iei o pauza si sa tragi aer in piept. Adica, iti expui umorile si obsesiile personale, plictisitoare si stupide, nemotivate si involuntar amuzante.

    Articolul nu prea te-a atras, vad, sau a fost prea lung comparativ cu lecturile tale obisnuite, dar altfel mori de curiozitate in ce priveste sotii, amantele si caprele mele. De unde deducem ca esti pisi tristă si ca ti-ai dori si tu sot, amante si capre. Delicios.

    Una peste alta, te intinzi ca cleiul prost si mirosi urat. Ma duc sa ma joc cu cineva mai atractiv decat tine, tu te-ai fasait de la primul comentariu :)

    • Oare cum e să fii un scriitoraș minor, ignorat cu desăvârșire de critică, să faci spume și să înjuri critica, agățându-te, cu disperare de aprecierea publicului și exact publicul să te pună la locul tău?
      Acestea sunt fapte, clare, evidente, dragă Cristina. Publicul, cel pe care-l foloseai până acum, nu dă doi bani pe fițuicile tale. În două clasamente, efectuate de reviste care promovează exact genul tău de scriitură, nici măcar nu exiști.
      Comentariile mele sunt foarte la obiect: este normal să atenționezi un om ridicol că e ridicol. De ce ești un om ridicol, în articolul de mai sus? Pentru că faci mișto, bine, atât cât te duce capul, de scriitori care nu vând, nu sunt citiți. Adică de exact cei ca tine. Iar când faci mișto de tine însuți și nici măcar nu îți dai seama ești penibilă rău, fătucă.

      Unde se ajunge când realitatea vine și-ți dă peste bot, se poate observa în comentariile tale.
      Paranoia – alt cuvânt pe care e pur și simplu penibil să-l folosești. Dar, mă rog, pe mine nu mă obligă nimeni să trăiesc în preajma ta. Grrrr.

      • Suferi, pisi, suferi. Asa, bun :P

        Ia da-ne tu un link din care sa rezulte clar ca romanele mele nu se vand. Ca pana acum n-ai reusit sa convingi pe nimeni cu paranoia ta. Repet, si eu cred ca esti un om cu pene verzi. Si? :D

        Inca o data, rar, pe litere, ca la dizabilitati: topurile alea nu dovedesc nimic. Ti s-a exemplificat cu Plesu. Eu pot sa-ti exemplific cu alte zeci de scriitori (toti aflati in top 10 al librariilor). Cata umilinta mai vrei?

        Daca nu ne dai tu un link din care sa rezulte ca eu nu vand, vezi ca o sa dau eu mai multe din care sa rezulte ca vand. Si iar o sa plangi.

        • “Romanele ei s-au vandut in peste 12.000 de exemplare.”

          :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

          Vorbim de vreo 3-4 romane, plus nu știu câte reeditări, da? Să fim înțeleși. E sursa ta. Te lauzi cu asta :))))))))))
          Deci, cât vinzi pe ediție, păpușă, o mie, o mie unu?
          Asta cu indulgență, cifrele provin de la editură, adică de la tine. Iar tu, ca orice scriitoraș patetic care trebuie să repete de mii de ori pe zi cât de bun este, poate convinge pe cineva, ai dublat cifrele, cel puțin. Dar hai să lăsăm așa, 12.000 de exemplare pentru 4 romane, nu?
          Să-ți spun cât vinde Pleșu, că tot te compari cu el, pentru o singură apariție? Sau unul dintre cei pe care-i iei la mișto? Promiți că nu te joci cu lama?

          Ești tare, mă, 12.000 de exemplare, ți-au dus romanele în librării cu tancul, ca lui Marquez, să nu te fure.
          Cere-te, mă, afară.

        • Deci avem așa, dragă Cristina, până acum:
          – nr. de exemplare vândute, în 4 ani, pentru 4 titluri: 12.000
          – nr. de apariții în topuri de specialitate, categoria preferințele publicului cititor: 0 (zero)
          – nr. de recenzii de specialitate (până se schimbă aparatul critic, nu avem ce face, ne bazăm pe cei în funcție, oricâte spume ai face): 0 (zero)

          Ăsta-i cv-ul tău de scriitoraș. Jenant. Cineva cu un astfel de cv nu ar trebui să scrie, ironic, despre scriitori fără succes, despre critici care, așa, de obtuzi ce sunt, îl ignoră. Cineva cu un astfel de cv transpiră la coada plutonului și speră să învețe să scrie, după ce mai crește.
          Sau, varianta corectă, face circ cât e ziua de lungă, conștient că e singura șansă să fie în centru atenției. Suplinește, adică, lipsa de talent cu tupeu ieftin, agresiv, de manelist sau cocalar. Cam asta ești, maneaua literaturii române contemporane.

          • Uite, ție îți dă clasă până și Radu Beligan:
            “Topul celor mai vândute cărţi ale autorilor români este condus de „Între acte”, de Radu Beligan, – aproape 10.000 de exemplare vândute de la publicarea sa, în luna aprilie”, dac[ tot vorbim de aprecierea publicului exprimată în volume vândute.
            Domnul Beligan, care, știm cu toții, nu este scriitor, a vândut în câteva luni cât ai vândut tu de când îți spui scriitor. Pentru un singur volum, dacă mai scoate încă 3 va trebui să te ascunzi undeva.

            :)))))))))))))))))))))))

            http://www.gandul.info/magazin/ce-au-citit-romanii-in-2013-lucian-boia-andrei-plesu-si-neagu-djuvara-in-topul-celor-mai-bine-vanduti-autori-11797827

          • Ai plans, Marcela? Ai plans, pisi :D Asta e tot ce conteaza.

            Daca mai comentezi mult, dai si cu sange pe tastatura. Hai, ca rabdare am.

            PS. Daca nu erai orbita de frustare, invidie si disperare, cu ochiul ala pe care inca il mai ai intreg ai fi observat un link mai sus, pus de cineva. Ei, linkul ala te duce spre un site, pe care gasesti linkuri (neupdatate, e drept) la unele recenzii facute cartilor mele. Acolo ai cel putin cateva zeci de linkuri catre reviste din alea de-ti plac tie. Alea cu critici seriosi. Da click acolo si mai pregateste-ti o batista.

            Stiu ca tie ti-e mai bine sa crezi ce spune un alt frustrat, ca realitatea ta urla din toti rarunchii sa fie compatibila cu a lui. Dar un frustrat plus alt frustat nu egal adevar. Doar frustrare la patrat ;)

            A, si da, am uitat sa-ti zic, cifrele la care te-am trimis intre timp s-au mai dublat nitel, ca a trecut timpul.

            Plangi, Marcela, plangi.

            Ia o dedicatie: http://www.youtube.com/watch?v=aj13HpfFcac

          • Te-a jucat Cristina pe degete foarte profi. Te-a înțepat ușor ușor ca să ne arăți cine ești. Place!

          • amaratul asta de marcelus pornise la atac, cica la inceputul discutiei Cristina avea numai 4 cititori. acuma e de acord ca are 12 mii, da nu vede nici o diferenta intre 4 si 12 mii :))))) cand cristina o sa aiba 12 milioane peste 2 ani, amaratu o sa zica: ce mi-e 4, ce mi-e 12 milioane.

  8. Draga Bogdan. Tu traiesti intr-un univers paralel. Daca ai cobori un pic pana in al nostru, ai vedea cum stau lucrurile: criticii nu mai scriu de la un timp despre mai NIMIC. Nu exista carte vie, adevarata, citita de oameni, ridicata de pe rafturile librariilor, care sa fi beneficiat de atentia criticilor, asa cum ar merita. Daca esti de parere ca ma insel, da-mi cateva exemple de titluri :)

    Sa spui despre un autor citit, discutat, cumparat etc. ca “e frustrat” pentru ca nu primeste atentie din partea criticilor este o aroganta demna de hohote lungi de ras. O aroganta naiva de om care n-a mai iesit de mult in lume si nu stie cum stau lucrurile. E ca si cum ai spune ca un fotbalist care a castigat campionatul e frustrat fiindca in timpul finalei i s-a dus un fir la ciorap.

    Daca vrei sa stii cum stau cu adevarat lucrurile, cu marinimie iti ofer aici un fragment dintr-un alt articol semnat de mine, preluat instantaneu de 13 reviste literare (din alea “clasice”, “cu staif”, cum va plac tie si lui Chivu). Iaca ce graieste articolul:

    “[…]Eu, în ultimii doi ani, nu am mai avut treabă cu critica literară, mai precis de la cea de-a doua carte publicată, când am încetat să mai trimit exemplare criticilor. Un scriitor trimite cărți criticilor din dorința (exprimată sau nu) ca aceștia să-i faciliteze accesul la cititori – eu mi-am dat seama că nu am niciun folos de pe urma criticilor, din moment ce cărțile mele ajung la cititor nemijlocit. Drumul cărților mele sare o etapă: ele nu se mai umplu de praf prin redacții mirosind a mucegai, ci, din tipar, ajung direct în bibliotecile cititorilor. Relația mea cu “critica” e simplă: cred că literatura care contează merge și singură, nu are nevoie de cârje.
    Dacă, cu toate astea, îmi apar cronici prin revistele culturale (și îmi apar, desigur), explicația e simplă: există oameni care au înțeles că și cărțile sunt la fel ca femeile – unele merită mai mult, altele mai puțin. Există cărți pentru care tot ce trebuie să faci e să stai cu mâna întinsă – asta e valoarea lor. Și, la polul opus, există cărți pentru care merită să faci un drum până la librărie sau bibliotecă.”

    Simpluț? Simpluț :)

  9. Cam așa va scrie, un critic de mâna a doua, într-o posibilă Istorie a Literaturii Române:

    Nemerovschi, Cristina.
    A publicat, de-a lungul întregii sale cariere, 23 de romane, toate cu aceeași temă și a reușit să vândă, în cei 20 de ani de fructuoasă carieră literară, 12.001 (douăsprezecemiiunu) de exemplare, dominând astfel toate topurile.
    A fost recenzată de un număr impresionat de critici literari, din care-i amintim pe cei mai importanți: Carleta, Roxana, Ramona, Sabrina, Simona, Mădălina, Bâzdâgănii curioase, Ramona și Miku, etc. și lista ar putea continua.

    Da, păpușă, m-am distrat, la fel de bine cum m-am distrat citind comentariile tale, și citind “recenziile” de pe blogul tău.

    • Ups, tu chiar esti amorezata rau. Ghinion, imi place mai mult mirosul proaspat, nu de branza stricata.

      Mi-ai intrat si pe site :)) Auzi, vezi ca intre timp ti-a dat oala-n foc. Sa nu primesti na-na.

      Pupa eu pe ea de gospo supi mumoasa si revoltatica.

      • PS. da’ poemul, poemul dedicat ti-a placut? :P hai, nu fi timida, recunoaste.

        • E un poem timpuriu Ancuța gen.
          Cam din vremea în care avea gura la fel de mare ca a ta, pentru că, evident, nu avea nimic de spus. Din vremea în care, la fel cum ești tu acum, era un soi ciudat de analfabet care se dă scriitor. Totuși, poezia are potențial, iar Ancuța, mult mai inteligent decât tine, a înțeles că literatura este departe de modelul declamativ al oportunistului care reușește, pentru o scurtă perioadă de timp, să prostească 10 adolescenți debusolați, a început să pună osul la muncă și face progrese.
          Evident, poezia Labii este despre propria sa neputință, chiar dacă un oarecare cabotinism este evident pe de-o parte și autodestructiv pe de altă parte. Tu, pentru că are în componență și cuvinte grele, ai crezut că e o dedicație jignitoare. Exact ca plozii ăia semi-retardați care îți dedică o melodie Paraziții și cred că te-au jignit pentru că spun aia acolo muie.
          Dar, dacă ăsta-i nivelul tău, la ce să ne așteptăm? Te luăm la mișto așa cum ești.

          • Ah, deci n-ai urmarit pana la final. Pacat :)) Acolo era dedicatia. Of, of.

          • Man, ai făcut mișto clar dar nu de cine crezi tu. Singurul de care ai făcut mișto are un nume care începe cu M și se termină cu ș.

        • Bun clipul. Dar cere creier, nu s-a prins Marcel care-i skepsisul.

          • Nemerovschi, le-ai mulțumit celor 2 fani? Când ești atât de imbecil dar nu eziți să te expui public, de dragul idolului tău caraghios, meriți măcar un mulțumesc. Hai, aruncă-le osul sclavilor și o să fie mulțumiți. O să latre fericiți, cu privirea aia tâmpă și data viitoare.

            P.S Ai remarcat că sunt toți la fel? Parcă e unul singur multiplicat. Mai exact una singură multiplicată.

            Fără mișto, o chestie ți-ar reușit de minune. Să oferi unor amărâți, debusolați, plini de traume și complexe, iluzia că ar avea acces la cultură, la literatură. Ei, săracii, au impresia că citesc o carte, că sunt importanți, că nu fac partea din gloata incultă, prostită de telenovele și manele, că reprezintă ceva. Exact la fel cum tu trăiești cu iluzia că ești scriitor. Asta te ajută să mergi mai departe. În afara acestei iluzii nu ai nimic.

  10. DA Leonard Ancuta are o evolutie buna și categoric un alt segment de cititori (depasind virsta 13-14 ani)Nu are o editura nici reviste,nu are nici macar un sot cu functie.Culmea este ca stie si poate sa faca față provocarilor si nu se preteaza la raspunsuri țățești si foarte simplute.Manifestarile de genul celor la care mă refer aparțin în general gospodinelor pe care Cristina le admira si le raspunde pe masura.Rautatea cu care se laudă autoarea este de fapt doar neputință si dezorientare.Alfel poate ar fi știut sa dea un raspun elegant Domnului Enache dar mai ales să nu se mai lege de Dan Liviu Boeriu.
    dar de fiecare da cit poate .Unii nu pot deloc dar dau cu parul si cu bîta.In balta desigur.

    • despre Domnul Enache era articolul? :))) sa mor de mi-am dat seama. cum le stii tu gheorghe asa bine, ca un om mare.

      raspunsurile Cristinei vin ca urmare a unor intrebari absolut cretine iar asta dovedeste tact, inteligenta si o buna cunoastere a caracterelor alor cu care converseaza. nu oricine poate sa discute cu panaramele cu care discuta ea. si mai are ceva, la care voi din ce-am vazut doar visati. i se zice umor.

      • tu,tu,tu ;)
        atunci cînd cineva consideră că are a face cu întrebari absolut cretine esențial este să nu se pună la același nivel și să raspundă în aceiasi manieră.dar de fapt interpretarea este la fel de jalnica si dovedește ca habar nu ai despre ce vorbim.
        personal nu am nimic cu scriitoarea nici cu scriitura ei.și DA am citit-o(di cărti zic da ?).atitudinea ei o păgubește de fapt.chiar o săracește.
        de fapt alegerile-i aparțin.
        despre umor….numai de bine.fiecare-l pricepe cum poate.

  11. Maceluș, data aviatoare pune-ti un pampon mare si cret pe care scrie: “Isterică la orizont, traversați!”

    Este aproape incredibilă bunavointa cu care ti s-a raspuns. Dacă eram eu în locul Cristinei și al celorlalți… Incredibil, repet.

    • Dar ce făceai, dragă? Mă ucideai citindu-mi din sânge satanic?

      Măcar realizați cât de stupizi sunteți jignind un om pentru că are altă părere decât voi, mirându-vă apoi ca proștii că se apără sau vă răspunde cu aceeași monedă?
      Evident că nu, ar trebui să aveți atât creier cât și caracter. Dar voi, amețiților, nu aveți decât inepțiile Neme gen pe post de spălător de creiere.
      Când o să văd că intervine în discuție un om, o să-l tratez ca pe un om. So far, vă tratez ca pe ceea ce sunteți, biete nevertebrate acefale.

      Incredibil, da, prostule, să apari din neant și să mă faci “isterică” iar eu să te tratez ca atare.
      Nu vă mai terminați ever, așa-i?

  12. Plot twist: Cristina si Marcelus sunt aceeasi persoana. Still delicious to read.

    • Ecce homo!

      Aceasta poate fi o supoziție pertinentă, bazată pe observație atentă, exprimată civilizat, fără să lezeze pe nimeni.

      Înțelegi ideea, nutu, hater anonim? Înfelul acesta se intervine într-o discuție, nu lătrînd patetic vomitive.

      • nebuna si trista esti, penibila creatura neterminata :)))) vai de capul meu, iti dai seama cum ar fi sa ai o caricatura frustrata si isterica cum e marcelus asta in fata cand iti platesti impozitu’? :)))))))

  13. De ce crezi că aș fi frustată? Pentru că fac mișto de tîmpite care se dau mari scriitoare? Practic, nu știi absolut despre mine. Practic, ești doar încă un element în acest exercițiu stilistic.
    Uită-te, în schimb, la Nemerovschi, un dop incert de grăsime și prostie fudulă, care scrie, ca un adolescent de școală specială, despre viața ei tristă, plină de frustrări și umilințe. De ce crezi că personajele ei sunt super-eroi ai sexului? E simplu, mic tembel naturalizat în prostie. Pentru că autorul nu are parte de așa ceva. Ever.
    În caz că ești bărbat, trebuie doar să o vezi în costum de baie.
    Nu mă crezi, citește-i interviurile, mai dă pe la școală, câțiva ani și studiază puțin psihologia, apoi încearcă să folosești ce ți-a mai rămas din creier pentru a face conexiunile necesare. Știu, șansele să reușești sunt infime, dar o să amuzi o mulțime de oameni.
    Sau, varianta facilă, uită-te la tine, mai exact la ce spui. Exact ce spun alte sute de mii de papagali. Atât ați reușit să rețineți de la idolul vostru “micul dopuleț ridicol cu spume la gură”: “frustrare”, “isterie”, “nebunie” și “tristă”. Iar placa asta o repetați la nesfârșit.
    Da, prietene, tu ai toate motivele să fii frustrat. Și ești, pe scara evoluției, undeva între euglenă și vierme. Chiar dacă habar nu ai de asta. Chiar dacă o să mori la fel de imbecil cum te-a născut mă-ta.

    • ce crăpi tu de invidie si frustrare, babalâcă penală :)))))))))))) ce-ai mai vrea și tu să ai tot ce are ea hahaha :)))))))))))))) pe tine nu te iubește nici motanu, fă. în schimb, pe ea, mii de oameni. și numărul e în creștere. mori de cancer frustrato :))))))))))

      de unde știm că ești frustrată? haaaaaaaaaaaaaaaa :)))))))) întrebarea de baraj, sau cum? :)))) fiindcă COMENTEZI, fă. și nu comentezi o dată, de două ori, ca omul care are ceva de spus. după ce că nu ai ceva logic de spus, mai și lași 1000 de comentarii, să vedem toți cum te zbați în chinurile invidiei și disperării. lasă-le, fă, în continuare, că merg cu berea ;)

      • Vezi că ești în urmă cu noutățile, prostule.
        Șefă-ta a zis că nu-s babalâcă (te-ai forțat până ți-a venit, așa-i?), a zis că sunt Adrian. Linge-i, deci, papucul poate te iartă.
        Apropo, despre cât poți fi de tembel face dovadă faptul că ai impresia că poți jigni pe cineva spunându-i bătrân, babalâc, etc. La fel și pentru pațachină, să spui cuiva gospodină este suprema jignire. Se vede clar de aici că nu sunteți decât niște scursori.

    • Rat de bovina, ti s-a explicat frumos ca singurul lucru de care reusesti sa faci misto esti doar tu. Vad ca iti place, de aia continui :)) Stropeste-te cu rahat pana in 2016 si linge-ti-l cu pofta de pe rat cand ti se face foame.

  14. De fapt nici nu trebuie să ți-o imaginezi în costum de baie, dragă maniacul, nu am de ce să-ți doresc așa ceva, practic îmi ești indiferent, nici dacă te-aș urî nu ți-aș dori asta.
    E suficient, dragă maniacul, să arăți ca în link-ul de mai jos. O să înțelegi de ce autoarea pronunță cu atâta poftă cuvântul “muie”. De ce are câteva mii de “pule” pe fiecare pagină.

    https://www.facebook.com/cristina.nemerovschi/photos

    Ai observat căcurul îi începe undeva pe la genunchi și se termină undeva în cutia de rezonanță?
    Dumnezeu are simțul umorului, de aia.

    Sau, uite aici privire de câine bătut cu lanțul:

    https://www.facebook.com/cristina.nemerovschi/photos

      • mersi, maniacul. nu toti stie sa aprecieze o femeie frumoasa si de succes. pentru uni retarzi succesul si frumusetea e un handicap.

        • Așa, lasă că vedeți voi! Deja am început să mă semnez ca Cristina. Las că vă arăt eu vouă, tâmpiților. O să vin și la lansări să lansez cărțile în locul ei că eu merit mai mult glorie ca ea care e o tâmpită.

  15. Ce se ceartă Marceluș proasta cu dușmanul imaginar. :P Ca să vezi, ne știe ea pe toți! :D

    Eu sunt sigură că Marceluș e nebuna care stă în față la Cișmigiu pe cartoane și pute a căcat :( Cum să nu-ți fie milă?… Biata de ea…

    Marceluș, dacă vrei o schimbare importantă în viața ta, citește o carte. Cel mai bine să fie de Cristina. Așa există șanse să te găsești printre personaje și să te sinucizi. SUCCES! :P

    • Un vocabular demn de cititor al lui Nemerovschi. Cu asa fani se lauda autoarea. Asta e publicul tinta!!!

  16. Adrian, te-am urmarit de la inceput comentand pe aici deghizat in Marcelus. Recunosc, ai fost uneori de o imbecilitate atat de pura, incat m-am gandit ca ai merita un premiu. Nu credeam sincer ca specia asta de rame din care faci parte poate ajunge la maturitate. Tu ai infirmat ce parea a fi un adevar demonstrat sfiintific: ca mamiferul nu poate trai fara creier.

    Curiozitate personala: tu altceva in afara de a o injura pe Cristina mai faci? Lasa-ma sa ghicesc… te trezesti dimineata si dai fuga sa vezi ce a mai scris pe facebook, corect? :)

    Un scriitor care primeste atat de multa iubire si admiratie de la cititori, cum este Cristina, nu are pentru ce sa detina frustrari. Tu in schimb esti ilustrarea proverbului cu vulpea care nu ajunge la struguri. Un pachet mucegait cu multe frustari. Nici macar nu te poti pune in pielea unui om care iti citeste refularile, sa intelegi cat de penibil te vezi. Vrei si tu ce are Cristina, vrei talent, vrei pasiune, vrei creier dar… Dumnezeu nu-i la fel de darnic cu toata lumea. Resemneaza-te. La naiba, ai 60 de ani, omule. Ar trebui sa-ti vezi de nepoti, serios acum.

    No, altfel, cum ii vremea la Cluj? O nins la voi?

  17. Cine iti repeta ca esti trista, muiere defecta, o face pentru ca asta se vede de pe luna. Cristina nu-i trista, e fericita si relaxata, dupa cum am putut observa din comentariile in care te-a spart la dinti.

  18. Lavi fiind cine? Nemerovschi deghizată-n Nemerovschi?
    Hai, micuță retardată, recunoaște, doar tu poți fi. E stilul tău să te focalizezi pe cineva care te-a supărat și apoi să-l vezi peste tot. Și mai zici că nu e boală asta. Ba chiar boală este și se numește paranoia.
    La fel cum e boală să te comentezi cu nu știu câte nick-uri. Să-ți scrii recenzii singură și să nu te poți manifesta (scârbos, cum ți-e stilul) decât acolo unde te simți în siguranță lângă alți doi, trei penibili ca tine.

    Chiar nu înțeleg ce vină am eu că scrii prost, ești semi-analfabetă, că ai avut o viață atât de tristă și că ești atât de plină de frustrări și ură încât ți-ar trebui vreo douăj de ani de terapie să te poți vreodată vindeca, să ai tu o viață normală.
    Faptul că îți repeți asta, sub diferite identități, zilnic, este dovada că am dreptate. Dacă nu ai fi atât de tâmpită ți-a da seama singură că fiind un scriitor bun nu ai nevoie de confirmări.

    Cică Adrian de 60 de ani. Ca să vezi cât ești de bolnavă :)
    Cică o urăsc pentru că vreau și eu să mă fac scriitor (scriitoare) când cresc. De ce crezi asta tâmpito, doar pentru că știu limba română? Și, admițând că vreau să mă fac scriitor, de ce nu găsesc și alți semi-analfabeți de care să fac mișto? Ai impresia că ești singura care se dă lovită la aripioară? Că ești singurul scriitor semi-analfabet?

    Ești chiar mai tristă decât mi-am închipuit. Să ajungi să îți scrii singură recenzii, să îți iei tot felul de nick-uri să-i poți înjura pe cei care te critică, ei bine, asta înseamnă că s-au convins cine ești chiar și cei cu un singur neuron în dotare.

    M-a identificat, penibila. Știe exact cine sunt. Când, după o săptămână de traume, a văzut că nu mai merge aia cu gospodina isterică a zis să mai schimbe placa, să fiu un Adrian. Numai că a uitat, molusca, că m-a “deconspirat” deja ca fiind o bătrână gospodină isterică. Măcar vârsta nu se schimbă, toți cei care fac mișto de ea sunt bătrâni și frustrați. Ar fi prea mult pentru ea să accepte că sunt cu multe clase mai sus, că mulți sunt deja acolo unde nu o să ajungă nici după încă 3 generații estropiați cu mămăliga între dinți :))))))))))))))))))))))))))))
    (Asta-i pentru stupidul ăla, tataia, 99% tot tu, să deducă că sunt relaxat (ă) pentru că pun semnul :)

    Să-ți mai spun ceva, evident pentru orice chestie dotată cu rațiune, faptul că nu-ți ajung retarzii tăi pe post de cititori spune o chestie cât se poate de evidentă: exact de ce pe care-i înjuri ai nevoie să îți recunoască “valoarea”. Știi exact cine contează, dar ghinion, femelă semi-analfabetă, și ăia știu exact câte parale faci.
    Apropo, ți-ai revenit după “incidentul” metalheld? Nu cred, prea te-au zdruncinat băieții.

    • Marcelus, te sfatuiesc sa lasi toata discutia balta. Nu vezi ca nu ai cu cine discuta? Nu te mai pune cu Cristina si minionii ei, ea nu va intelege niciodata ce vrei sa-i transmiti. Ea se simte jignita si raspunde ca atare. Cristina, cea care e se bate cu pumnii in piept ca uraste cocalarii, nu isi da seama cat de mult se aseamana cu ei. De fapt nu exista decat o singura diferenta dintre Nemerovschi si un cocalar, anume ca ea nu asculta manele, desi nu bag mana in foc.

      Mi s-au parut pertinente commentariile tale si ai spus exact ce trebuia spus. Nemerovschii e un wannabe autor, ignorat de critici cu foarte putini cititori. De ce? Deoarece cartile ei sunt mediocre, to say the least.

      Asta e tragedia cu care avem de a face – un wannabe scriitor gaseste reteta perfecta pentru “succes” scrie carti care se adreseaza unui public foarte restrans (adolescenti frustrati si oprimati de “absentmindedness-ul” din Romania) si care sunt relevante aici, acum. Ea nu se gandeste la the big picture, nu isi doreste ca opera ei sa treaca testul timpului, sa aiba valoare literara. Ea nici macar nu si-a pus problema relevantei cartilor ei in alt context geografic. Si nici nu avea sens sa ia in considerare asa ceva, pe ea nu o intereseaza arta, ea vrea doar atentie. Si cand a vazut ca lumea nu o baga in seama nici dupa ce a scris 5 carti, s-a apucat sa se tiganeasca pe internet mai rau ca un cocalar, sa se dea in stamba, sa se zbata cat ii permite constitutia ei “robusta”, sa faca orice ca sa obtina atentia fara de care nu poate trai. Daca oamenii nu o iubesc, atunci poate reuseste sa ii faca sa nu o sufere. Orice e mai bine decat sa nu fie bagata in seama…

      PS – ai observat cum, atunci cand commenturile tale au ajuns sa o sacaie, au aparut din senin 3-4 sustinatori veniti asa, toti odata, sa apere onoarea lui Nemerovschi? Coincidence? I think not :))

      • Sigur că am remarcat, cineva, am și spus asta de câteva ori.
        Același stil, aceeași ortografie, aceleași încercări jenante de a strecura în comentarii identice câte un element de identitate proprie, același repertoriu de înjurături și minciuni.

        Evident, m-am distrat și eu apoi, am produs câteva pasaje vexatorii destul de nasoale, ca să zic așa, dar, mărturie stă primul meu comentariu, nu am intrat aici să jignesc pe nimeni, mi-am spus părerea cât se poate de urban. Din nefericire pentru tânăra speranță și gruparea ei de șoc, mă mai distrez câteodată în felul ăsta.

        Adevărul este că am lăsat-o baltă, peste măsură de plictisit de aceleași replici idioate, aceleași înjurături obosite, dar “noua deconspirare” m-a incitat puțin. M-am bucurat pentru că mă întrebam când se va produce. Adică, cei ca prietena noastră nu pot accepta că sunt prea mulți cei care o contestă. Situație în care, normal, trebuia să iasă cu un nume la înaintare.

        Să-i lăsăm să se apere în continuare, deci :)

      • Zau? Si cati ani trebuie sa treaca, in opinia dumneavoastra de cunoscator autentic, pentru ca o carte sa ia testul timpului? Nu de altceva, ca sa stim si noi peste exact cati ani sa va radem in nas ;)

        Si in cate limbi trebuie tradusa, ca sa confirme valoarea literara universala? Nu de altceva, tot ca sa stim si noi cand si cu ce sa va radem in nas ;)

      • Cineva: un link ceva, unde Cristina sa fi spus ca uraste cocalarii? :) L-am ratat cred, de asta intreb. Ar trebui sa fie interesant. Eu pana acum n-am auzit-o declarand ca uraste ceva :).

    • Fata nebună, accepta că singura traumatizată și tare depășită ești tu :))) Doamne apără și păzește, tu chiar crezi SINCER că ai făcut mișto de cineva aici? :))) Ne-ai dat motive infinite de râs. O să te vizităm la spital…

    • :)))))))))))))))))))))))))) ce proasta aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. cristina, daca tu trolezi si marcelus e inventat de tine la misto, chapeau! vrem un roman cu el in rol principal. ma inclin.

      • la nebuna de serviciu marcelus ma refeream, doh. nu vreau sa jignesc pe nimeni.

  19. Ce și-a zis, tâmpita, ia să mă dau eu la fund, vreo 3 zile și apoi să comentez cu alt nick, să mai schimb placa, aia cu gospodina s-a cam fâsâit.
    Asta ține foarte bine la acefalii care comentează pe facebook la tine, tâmpito, încă nu ai realizat că ești depășită de situație?
    Noi te cunoaștem, știm exact că ești atât de stupidă încât nu renunți niciodată. Ești fraierul perfect.

  20. Nenorocitule (cu tâmpitul de Lavi vorbesc acum), ce crezi imbecilule nenorocit, că dacă mă dai în gât ai rezolvat ceva?! Cum îți permiți tu să-mi deconspirezi identitatea, măgarule nesimțit? Analfabetule, agramatule! Ce ți-ai zis tu, tâmpitule, că gata dacă află toată lumea unde stă Marceluș, o să mă faci să mă opresc? Acefalule nevertebrat, jegule nenorocit!!!

    Dacă sunt din Cluj, ce? Foarte bine. V-ați aliat aici, tâmpiților, să mă dați în gât. Scursorilor!

    A, sau a postat tâmpita aia de scriitoare pe facebook scrisoarea mea în care îi făceam o declarație de dragoste? S-o publice, n-are decât. Mie nu mi-e jenă cu nimic din ce-am făcut. Asta sunt. Ceea ce sunt sunt, boilor. Da, i-am spus c-o iubesc și după aia m-am supărat că nu mi-a răspuns și s-a pișat pe sentimentele mele sincere. Păi ia ziceți voi aicea, un scriitor care se respectă așa se poartă cu oamenii care-i fac declarații? Numai o tâmpită poate să răspundă cu tăcere la iubire!

    Gata, de data asta chiar m-am aprins. Să vă ia mama dracu cu scriitoarea voastră lipsită de respect pentru oameni în vârstă. Huoooooooo.

    Să vedeți voi când mă duc eu la Poliție și vă arăt vouă.

    La următoarea lansare, o să fiu în primul rând!!! O să mă recunoști tu, nenorocito. Și tu și toți ăia de îți ia apărarea.

    • Chiar dacă e amuzantă, și previzibilă, încercarea de mai sus (comentariul de la 4,17 al cuiva care semnează marceluș) nu pot să nu precizez că e vorba de o altă persoană care încearcă să mă imite fără succes.

      Vezi, Cristinutza, ce înseamnă stil?
      Fă-i o poză, tu nu o să-l ai niciodată, este inimitabil chiar și în comentarii făcute la mișto.

      • De ce te bagi în seamă, impostorule? Ia să chem eu Poliția!

  21. Poftim, ia uite ce mi-au făcut acefalii nevertebrați, acum îmi tremură corpul de furie. Muriți, tâmpiților! E ia lasă, că o caut eu pe scriitoarea voastră și îi arăt eu ei.

    Stau să mă cert cu toții analfabeții, luav-ar dracu să vă ia.

    Da, tâmpiților, care este problema voastră? Ce dacă i-am scris scrisori de dragoste? Asta mă face invalidă s-o critic? Normal c-o critic. Trebuie so critic! Așa m-am enervat nici nu mai nimeresc cuvintele. Muriți, acefalilor nevertebrați. Dacă mă mai atacă unul singur, jur că o să iasă urât!

  22. Ce faci Lavi, nenorocitule, acefal nevertebrat, îmi furi stilul? Îmi furi identitatea, așa-i? Degeaba, n-o să poți să mă copiezi niciodată. La muncă, nenorocitule. Eu sunt singurul Marceluș din lumea asta, boilooooor!

  23. Vă dați seama pe ce lume trăim?! Pe mine care am dreptate, nu mă sprijină nimeni. Nimeni. În schimb îi luați apărarea unei tâmpite, unei semi-analfabete, doar pentru că vă place de ea și pentru că are succes. Dobitocii dracului.

    Să vedeți cum o să-i cumpăr cărțile lui Nemerovschi nu mai ca să dovedesc că este analfabetă. Trebuie să fie. Așa spunea aseară și o prietenă de-a mea. Și ea săraca fusese jignită de Nemerovschi.

    Vă dau în judecată dacă mai îmi furați identitatea!

  24. I-a pus Nemerovschi să-mi fure identitatea, nenorocita. Ei lasă că vă dau în judecată. N-o să aveți parte de nimic! Nici de cititori, nici de recenzii, măgarilor nevertebrați. Vai de nivelul vostru.

  25. Uite, boilor tâmpiți, un om care are curajul opiniilor sale pe care poate să le exprime liber, că de-aia nu mai trăim pe vremea comunismului, imbecililor, uite eu am curajul să-mi pun aici linkul la profil: https://www.facebook.com/veronica.vartic?fref=ts

    Să vadă toată lumea că sunt o persoană reală. Ăștia cu nick-urile, aveți curaj să vă asumați identitatea? Boi ordinari.

      • s-a scapat in chiloti cu linkul ala si acum regreta. probabil. cu istericele nu poti sti niciodata ;)

  26. @Marcelus: murisi, panaramo? Te-ai inecat cu frustrarile, panaramo?

  27. Ei, lasă! Să vedeți voi ce vă fac, nenorociților! Pentru că altcineva s-a semnat cu numele meu, de acum înainte eu o să mă semnez cu numele Cristinei. Uite, așa. Măgari acefali ce sunteți.

  28. Hai, aud? Ia să vă văd. Mai comentează vreunu? Mă mai jiniți mă nevertebraților? Atâta vă trebuie, care se mai ia de mine, dau cu el de pământ. Și mă semnez ca Cristina peste tot, să vă pedepsesc nenorociților. Cu idolul vostru cu tot, tâmpiților.

  29. Ma abat de la subiectul articolului pt ca am facut greseala sa citesc comentariile. Oau! Nu pot sa nu ii dau dreptate persoanei care a zis ca poti deduce din limbajul sustinatorilor autoarei nivelul de cultura al publicului ei tinta. Este trist. Ma intreb daca ea se mandreste cu astfel de cititori dau daca realizeaza ca asa zisul mesaj al cartilor ei, deghizat in vulgaritate nu are probabil nicio sansa sa strapunga stratul de superficialitate si nevoia de scandalos si trivialitate a fanilor ei cei mai infocati.

  30. ANUNŢ

    Întrucât “discuţiile” din subsolul acestui articol au degenerat nepermis de mult, nemaiavând nicio legătură cu subiectul dezbătut, ci doar cu autoarea, am decis blocarea comentariilor viitoare.

    Pentru ca măsura să nu pară discreţionară şi abuzivă, toate reacţiile venite până acum rămân vizibile.

    Vă mulţumim pentru înţelegere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *