Senatorul şi prostituata

Aula Parlamentului părea a fi un vulcan în erupţie. Criticile vehemente lansate de reprezentanţii opoziţiei ce vizau un proiect de lege aflat în dezbatere erau întâmpinate dintr-o parte a sălii cu aplauze furtunoase, în timp ce din cealaltă parte erau gratulate cu huiduieli la fel de pătimaşe şi cu bătăi ritmice cu picioarele în parchet. Vacarmul din incinta camerei superioare a parlamentului ţării a reuşit să-i trezească la viaţă chiar şi pe senatorii ce aţipiseră la un moment dat obosiţi de eforturilor supraomeneşti depuse în slujba celor ce le-au dat votul cu încredere.

Un singur înalt demnitar părea absent la ceea ce se întâmpla în jurul lui. Damian Cărăuşu. Senatorul era pur şi simplu copleşit de necazurile personale. Nu îl frământau, cum s-ar crede, greutăţile financiare ale afacerii proprii lovite, e adevărat, pe ici-pe acolo de criza economică ce bântuia prin toată ţara. Cu toate dificultăţile întâmpinate, societatea de construcţii imobiliare al cărei acţionar unic era mergea destul de binişor ca să nu-i dea bătăi de cap insuportabile. Obstacolele de care se mai lovea din când în când erau fentate inteligent folosindu-se, când era cazul, şi de imunitatea parlamentară. Aşa cum procedau mai toţi aleşii poporului.

Altceva îl chinuia pe senatorul Damian Cărăuşu. Viaţa amoroasă. Pentru că, orice s-ar spune, au şi demnitarii o asemenea viaţă, oricât de sus s-ar afla pe scara ierarhiei sociale. Bărbat la patruzeci şi cinci de ani, robust şi viril, Demy, cum i se spunea printre apropiaţi, nu rata nimic din acest punct de vedere. Trecea din relaţie în relaţie fără regrete, cu apetitul sexual sporit. Nu avusese probleme. Ieşise cu faţa curată din mai toate aventurile extraconjugale. Până într-o zi. Când a dat de Fify. La început, ca de obicei, şi-a zis că e vorba de o dragoste mare şi sinceră. Încetul cu încetul, tot ca de obicei, după câteva luni de dezmăţ erotic, iubirea eternă de care făcuse caz la debutul acesteia a început să se ofilească. Ameninţată de inevitabila ruptură definitivă şi irevocabilă în urma căreia biata femeie ar fi rămas cu buzele umflate. Numai că Fify, cu experienţa ei vastă în domeniu, nu s-a lăsat dusă cu una, cu două.


Copyright © 2014, Cristina Schek

Copyright © 2014, Cristina Schek


Intuind deznodământul, Iuliana Firică – dezmierdată de toţi cunoscuţii cu diminutivul Fify – şi-a luat măsuri de protecţie. Într-una din nopţile încă fierbinţi, i-a băgat sub nas senatorului câteva fotografii niţel indecente. Aflat doar în costumul strămoşului Adam, chipul distinsului parlamentar din poze radia de extaz înlănţuit de braţele acaparatoare ale frumoasei Fify.

― Ce sunt astea? a rămas crucit senatorul. Cum au fost făcute? Şi când?

― Nu te agita, dragule, i-a zâmbit gingaş femeia. Ce importanţă are când şi cum au fost făcute? La urma urmei este vorba de nişte banale imagini sortite amintirilor plăcute de mai târziu.

― Eşti sigură? o privi bănuitor amorezul.

― Nu înţeleg la ce te referi, o făcu pe nevinovata Fify.

― Ei, asta-i! mârâi senatorul suspicios în continuare. De unde să ştiu eu că fotografiile astea, banale cum le spui, nu vor căpăta alte întrebuinţări în afara plăcutelor amintiri de mai târziu de care vorbeai?

― La ce întrebuinţări te gândeşti, dragule?

― La un eventual şantaj, să zicem. S-au mai văzut cazuri… intră în panică Damian Cărăuşu la gândul că setul de fotografii ce îi era vânturat prin faţa ochilor ar putea ajunge în posesia scumpei lui soţii şi a celor două fiice adolescente.

― Asta va depinde numai te tine, iubitule, îl săgetă cu priviri de viperă femeia. Din partea mea numai de bine.

Negocierile au început de la o mie de euro lunar.

― Mă plăteşti şi facem pace. În cazul în care nu ajungem la învoială, l-a pus în temă Iuliana Firică, un plic cu fotografii va ajunge în mâinile doamnei senator Domniţa Damian şi ale celor două fiice deja domnişoare. Un alt plic va poposi pe mesele de lucru ale colegilor din senat, ca documente neoficiale, desigur, în timp ce al treilea set cu incitantele fotografii ale iubirilor noastre înfocate va fi răspândit în cadrul firmei pe care cu onoare o conduci pentru ca angajaţii tăi să vadă ce patron sexy au.

Damian Cărăuşu nu a avut încotro. A acceptat. Nu se îndoia că Iuliana Firică, prostituată de lux, la care aveau acces doar VIP-rile sus-puse, era în stare de orice pentru bani. În fond, îşi zise, ce contează o mie de euro pe lună la o casă mare? O nimica toată.

Se părea că totul e în regulă. La începutul fiecărei luni, în contul Iulianei Firică intra cu regularitate câte o mie de euro. Şi era, cum promisese prostituata, pace. Din păcate însă, pentru senator relaţia de afacere dintre cele două părţi a evoluat în defavoarea sa. Din indexare în indexare, măsuri pretinse periodic de Iuliana Firică în raport direct, zicea ea, cu creşterea inflaţiei s-a ajuns la un moment dat la două mii de euro pe lună. Dar Fify era prea înfometată de bani ca să se oprească. S-a ajuns la trei mii. Apoi la patru…

― Dacă te răzgândeşti, iubiţel, îl avertiza femeia ori de câte ori plusa, vei pierde mult mai mult. Gândeşte-te bine înainte de a lua o hotărâre.

De vreo săptămână senatorul nu mai avea linişte. Se frământa zi şi noapte. Pretenţiile prostituatei ajunseseră la zece mii de euro lunar. Ce să fac? se tot întreba. Să nu mai plătesc, şi-a zis la un moment dat. Nu! şi-a alungat speriat gândul. În nici un caz. Prostituata ar da curs ameninţărilor fără pic de scrupule. Şi ce mă fac dacă blestematele alea de fotografii ar ajunge acasă, la senat şi la firmă? Aş fi distrus. Din toate punctele de vedere. Dar nici să cedeze la nesfârşit nu era o soluţie.

Ştia, din experienţă proprie, că lăcomia de bani nu are limite. După zile înnegrite de gânduri dintre cele mai prăpăstioase şi nopţi albe de nesomn, senatorul a ajuns la concluzia că nu exista decât o singură cale de scăpare. Ideea, la început vagă, a început, încetul cu încetul, să-l acapareze într-atât încât în cele din urmă s-a hotărât. Nu există alternativă. Pentru a scăpa de necaz pentru totdeauna, Iuliana Firică trebuie redusă la tăcere. Definitiv şi irevocabil.

Opiniile pro şi contra proiectului de lege aflat în dezbatere, ce se succedau într-un ritm alert de la tribuna senatului, ajunseseră la cuţite. Senatorul Damian Cărăuşu continua să le ignore. Calcula consecinţele hotărârii pe care o luase în legătură cu soarta Iulianei Firică, trecând totul printr-un filtru secret al minţii. Ce se va întâmpla dacă?… N-ar fi mai bine?… Să mai aştept, să las totul baltă… Ori de câte ori încerca să-şi dea un răspuns, prin faţa ochilor începea să-i defileze, ameninţătoare, fotografiile cu care îl şantaja prostituata.

La un moment dat, împins parcă de un resort nebănuit de puternic, se ridică energic din fotoliu de parlamentar şi părăsi grăbit sala de şedinţe a parlamentului. Se hotărâse. Iuliana Firică trebuia eliminată. Un timp zăbovi, aparent absent, prin faţa vitrinelor marilor magazine de pe Calea Victoriei. Era torturat de ceea ce îşi pusese în gând să facă. Intră într-un bar şi ceru un whisky cu gheaţă. După încă o măsură dată peste cap dintr-o înghiţitură scoase din buzunarul de la piept un bloc-notes minuscul, rupse o filă şi scrise cu mâna tremurândă bileţelul aducător de moarte: „Dragă puişor scump, te aştept diseară, la zece fix, la pomul eternei iubiri. Vom retrăi clipele de neuitat ale începutului iubirii noastre. Nu uita, te aştept cu nerăbdare. Te rog să arzi, ca de obicei, bileţelul. Pa!” Era convins că prostituata va da curs invitaţiei nocturne. Miza pe predilecţia acesteia pentru partide de amor ieşite din calapoadele obişnuite.

*

Iuliana Firică se trezi pe la ora trei după-amiază. Avusese o noapte grea. Trei clienţi graşi. La pungă. Căscă lung, îşi întinse coapsele şi se alarmă când dădu cu ochii de ceasul de pe noptieră. Era în întârziere. Alunecă uşor din pat şi se grăbi să ajungă cât mai repede în baie. Strâmbă din nas privindu-şi trupul gol în oglinda cât un perete. Ştia că singura ei sursă de venit era să arate mereu proaspătă şi ademenitoare. Se puse vârtos pe treabă. Duşuri reci, călduţe, fierbinţi, masaje, exerciţii de gimnastică, machiaje… Îi luă destul timp şi alegerea toaletei. Meseria îi cerea să fie frumoasă, plăcută şi seducătoare.

Cercetă din nou ceasul de pe noptieră. Era în grafic. Fusese arvunită de un înalt funcţionar de la ministerul de externe – apelase de mai multe ori la serviciile ei discrete – să participe la o agapă organizată în cinstea unor experţi trimişi de autorităţile Uniunii Europene să ne monitorizeze în vederea acceptării ţării la mult râvnitul spaţiu Schengen. Nu putea să se ducă cu orice pe ea. Era până la urmă un interes naţional în joc, îşi zicea. De ce n-aş contribui şi eu, fie şi în postură de prostituată, la obţinerea unui verdict favorabil din partea acestor trepăduşi de experţi? medită Fify năpădită brusc de un puternic sentiment patriotic.

Când, în sfârşit, a fost gata, a coborât cu liftul. Nu părăsi holul blocului de locuinţe înainte de a-şi controla, cum îi era obiceiul, cutia poştală. Alături de câteva facturi – gaz, telefoane, cablu – dădu şi de bileţelul senatorului. Citi curioasă. Auzi la el! chicoti distrată. „Dragă puişor scump…” „Pomul eternei iubiri…” „Clipele de neuitat ale începutului iubirii noastre…” Parşivul! izbucni ea indignată. Crede că mă mai poate îmbrobodi, nemernicul. Vrea să scape de plată. Nu! În nici un caz, iubitule. Între noi nu mai poate fi nimic. În afară de bani, desigur. Ori îi dai şi dormi linişti o vreme, ori nu-i dai şi…

Tresări când dădu cu ochii de numele înscris pe una dintre cutiile de scrisori. Geta Paraschiv. Ştia că femeia era noua pasiune a senatorului Damian Cărăuşu. Ce-ar fi să-i fac o farsă dobitocului? se întrebă ghiduş prostituata. Nu-i greu, îşi zise, ştiind că senatorul uza de o unică formulă în relaţiile lui cu sexul frumos. Pentru el toate femeile erau „dragă puişor scump”.  Deci, îşi făcu socoteala Fify, din acest punct de vedere nicio problemă. Biletul era valabil pentru orice gâscă credulă. Prostituata mai ştia – senatorul i se destăinuise într-un moment de sinceritate deplină – că toate cuceririle lui amoroase, inclusiv cea care o privea pe nevastă-sa, debutaseră la „pomul eternei iubiri”. Era un fel de manie a lui.

Citi încă o dată bileţelul, se convinse că era suficient de impersonal pentru a nu da de bănuit şi îl băgă în cutia de scrisori a Getei Paraschiv urându-i, sarcastic, o noapte de neuitat alături de unul dintre senatorii ţări, rezemată de secularul stejar aflat în colţul de sud-vest al bătrânului parc Cişmigiu.

Ca treaba să fie completă, prostituata de lux se opri la un telefon public, introduse cartela şi formă un număr.

― Da! se auzi o voce feminină de la celălalt capăt al firului. Poftiţi!

― Vila Cărăuşu? întrebă neutru Fify.

― Da!

― Presupun că sunteţi doamna senator.

― Exact.

― Îmi pare bine de cunoştinţă, chiţcăi veselă prostituata. Dacă nu sunteţi prea ocupată în seara asta, faceţi un drum până în parcul Cişmigiu. Să fiţi acolo la ora zece fix.

― Ce vreţi să spuneţi, doamnă?! Cişmigiu? Nu înţeleg…

― Nu-i nici o problemă, stimată doamnă senator, o linişti Iuliana Firică. Vă veţi dumiri la faţa locului. Cunoaşteţi, cred, chestia cu pomul eternei iubiri.

― Pomul eternei iubiri?! Da. Desigur. Dar… Tot nu înţeleg. Cum a ajuns la dumneavoastră povestea asta? E o problemă, ca să zic aşa, intimă. Între mine şi… Cine sunteţi de fapt?

― Nu contează cine sunt, spuse sec prostituata. Să zicem că sunt o binevoitoare. Urmaţi-mi sfatul şi n-o să regretaţi. Nu uitaţi. Diseară, la zece fix, pomul eternei iubiri din Cişmigiu, mai spuse ea înainte de a pune microreceptorul telefonului la locul lui.

*

Cine nu ştie că nopţile fără lună plină din Cişmigiu au un farmec aparte? Pe aleile parcului înecate în întunericul compact, tainic şi misterios al nopţii nu pătrund decât îndrăgostiţii-îndrăgostiţi. Îşi fac curaj doar perechile dornice de discreţie totală. Cunoscând locul ca în palmă, Damian Cărăuşu pătrunse în parc printr-un loc numai de el ştiut şi îşi începu deplasarea spre victimă cu paşi uşori şi nesimţiţi de somnambul. Întuneric de să-l tai cu cuţitul. Nu întrezărea nimic. Dar ochii i se obişnuiră repede cu bezna neagră din parc. Trebuie s-o fac, se încurajă el înaintând precaut. Altfel sunt pierdut. Pierdut eşti şi dacă se află, îl avertiză un michiduţă dintr-un colţ al minţii. Senatorul se afla, cum se spune, între ciocan şi nicovală.

Mai e timp să renunţi, îl trăgea înapoi gândul cel bun. Nu te lăsa intimidat de fleacuri, îl împingea înainte gândul rău. Ai un plan beton. Eşti deştept, inteligent, n-au cum să te prindă. Nu mai era stăpân pe paşi. Chiar dacă ar fi vrut să dea înapoi, aceştia îl duceau fatalmente spre crima plănuită. La un moment dat intui tulpina groasă a stejarului şi silueta zveltă a femeii în aşteptare. Se opri pentru câteva clipe cu răsuflarea tăiată. Şi tot pentru câteva clipe hotărârea de a merge mai departe se clătină pentru ultima oară. Simţi cum pe şira spinării i se prelinge o şuviţă rece ca de gheaţă deşi noaptea era mai degrabă caniculară decât răcoroasă. Momentul de slăbiciune fu învins până la urmă. Fie ce-o fi.

Doi ochi foarte de aproape, de după un arţar tânăr, îl zăriră în întuneric, reluându-şi înaintarea de felină vicleană. Încet-încet, distanţa dintre victima virtuală şi viitorul criminal se micşora imperturbabil. Femeia de lângă „pomul eternei iubiri” auzi paşii furişaţi şi răsuflarea sacadată a bărbatului pe care îl cunoştea atât de bine. Rămase totuşi nemişcată şi mută. Nu voia să-i strice amantului bucuria unei apariţii-surpriză în întunericul Cişmigiului căutat cu tot dinadinsul de adevăraţii îndrăgostiţi. Când îl simţi în spatele ei, la câţiva centimetri, dădu să se întoarcă brusc cu un chiot de surpriză sinceră. Nu mai avu timp. Cu o mişcare dibace, exersată minute în şir pe un manechin din plastic în după amiaza aceea, senatorul aruncă fulgerător peste capul mogâldeţei din faţa sa o sfoară din fuior de cânepă şi începu să strângă de cele două capete. Simţi cum femeii i se înmoaie picioarele, cum se lasă încet, cu toată greutatea, spre pământ trăgându-l după ea. În momentul acela auzi sau i se păru că aude de foarte de aproape un ţipăt surd, abia şoptit.

― Nu!… Nu!…

Speriat, senatorul lăsă trupul moale al femeii să cadă mototol pe pământul uscat de la rădăcina stejarului şi părăsi locul crimei ca plecat din puşcă. În câteva minute ajunse pe bulevardul central al Bucureştiului încă animat de întârziaţi. Nu îl luă nimeni în seamă. Nu avea de ce. Mâinile nu-i erau pline de sânge, hainele nu îi erau sfâşiate ca după o luptă pe viaţă şi pe moarte şi pe faţă nu avea nicio zgârietură.

Ca orice criminal în devenire, senatorul îşi pregătise un alibi, în opinia lui, perfect. Pentru orice eventualitate, răspândise vorba printre colegii din senat că în seara aceea avea să-i dicteze unei secretare, Geta Paraschiv, cu birou privat de dactilografiat, o lucrare urgentă de afaceri. Cu nevastă-sa nu fu o problemă. Lipsea deseori de acasă. Asta-i viaţa de om politic, de parlamentar şi de afacerist, îşi motiva el, când era cazul, absenţele din patul conjugal. Nu-ţi ajung, ca să rezolvi totul ca la carte, doar zilele. Ai nevoie şi de nopţi. Domniţa Cărăuşu se resemnase. Bărbat influent şi bogat mi-a trebuit, asta am.

După un sfert de oră de plimbare haotică în sus şi în jos, pe bulevard, pentru reculegere, se îndreptă spre apartamentul Getei Paraschiv. Îşi făcuse o socoteală simplă: În cazul în care ar fi fost agăţat cumva de poliţie – ştia multă lume că avusese o relaţie destul de îndelungată cu Iuliana Firică – Geta Paraschiv, care era îndrăgostită lulea de el, avea să declare, era convins de acest lucru, că şi-a petrecut toată noaptea la ea, începând cu ora douăzeci şi unu. Alibi mai neatacabil nu se putea. Ajuns în faţa uşii, apăsă hotărât pe butonul soneriei. O dată. Şi încă o dată. Şi încă o dată. În zadar. Curvuliţa nu-i acasă, îşi zise. Nu se impacientă. Se mai întâmplase şi altădată. Având cheia, deschise uşa şi intră ca la el acasă. Pe unde o umbla doamna Getuţa? se întrebă. Nu-i nimic, vine ea până la urmă, se consolă senatorul dând peste cap câteva păhărele de coniac,

După alte câteva măsuri de tărie, capul începu să-i fie bântuit de întrebări. Una mai prăpăstioasă decât alta. Dacă totuşi mă înhaţă pe bune poliţaii şi procurorii?! Ce se va alege de mine? Dar de familie? Ce se va alege de firmă şi de afaceri? Oare câţi ani se dau pentru omor cu premeditate? Se lăudă în gând că pusese şi el umărul, ca senator, la abrogarea pedepsei cu moartea. Totuşi, îşi zise, douăzeci de ani… Sau douăzeci şi cinci… Sunt mulţi. Când simţi că nu mai rezistă gândurilor negre luă un somnifer puternic şi se întinse în pat. După câteva minute începu să sforăie liniştit, făcându-i semn de adio cu mâna lui Fify, în vis desigur, în timp ce prostituata se ridica smerită spre cer.

― Te rog să mă ierţi, dragă puişor scump, încercă el să-şi justifice gestul criminal. N-am avut încotro. Ţi-ai căutat moartea cu lumânarea. Dacă erai mai înţelegătoare nu se ajungea aici. Trebuie să mă înţelegi. A fost un caz de forţă majoră.

― Nu-i nimic, iubiţel, îi răspunse cu un semn tandru din mână Iuliana Firică. Te aştept în iad, cu aceeaşi dragoste neţărmurită dintotdeauna.

*

În sala de şedinţe a senatului se discuta, ca de obicei, aprins. Nimeni nu îşi permitea să cedeze. Nici cei de la putere, dar nici cei din opoziţie. Se dezbătea un proiect de lege foarte important. Interzicerea sărutului erotic în spaţiile publice. Damian Cărăuşu nu auzea şi nu vedea nimic. Îşi avea probleme lui. În dimineaţa aceea se trezise cu capul cât o baniţă. Abia după o vreme realiză ce se întâmplase în parcul Cişmigiu. Nu dădu importanţă faptului că Geta Paraschiv nu se întorsese din peregrinările ei nocturne. Avea tot timpul s-o pună în temă cu situaţia în care se afla şi să stabilească cum vor acţiona în caz că avea să fie nevoie. Făcu un duş rece, ieşi în stradă şi cumpără de la primul chioşc ziarul cunoscut a fi unul de cancan. Cercetă avid paginile de la prima la ultima. Spre surprinderea lui, numele Iulianei Firică nu apărea în nicio ipostază. N-or fi dat încă de cadavru, îşi zise. Ce-ar fi, visă el cu ochii deschişi, să-i dispară leşul în neant şi totul să se termine ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit în colţul de sud-vest al Cişmigiului? Vrabia mălai visează.

Dezbaterea proiectului de lege ajunsese la un punct nevralgic: Cum să deosebeşti un sărut erotic de unul decent. Damian Cărăuşu era apăsat în continuare de ale lui. Tresări puternic când se simţi tras de mânecă. Vecinul din dreapta, un senator de Alba, îi întinse un bileţel venit din mână în mână de pe culoar. „Domnule senator Cărăuşu, sunteţi aşteptat la intrare de o persoană. Zice că e ceva foarte urgent.” Gata! îşi spuse senatorul. Începe tevatura.

Pe trotuar, în faţa clădirii parlamentului îl aştepta un tânăr blond, cu priviri visătoare şi zâmbet jucăuş în colţul gurii.

― Vă rog să mă iertaţi pentru deranj, domnule senator, se înclină respectuos tânărul. Sunt subcomisarul Trandafir.

― Da?! se prefăcu uimit la culme senatorul. Poliţia? Mă rog. Dar ai uitat, se pare, subcomisare, că mă bucur de imunitate parlamentară, încercă el s-o dea pe glumă. Nu-mi poţi pune cătuşele, aşa, cu una cu două.

Poliţistul nu-i luă în seamă vorbele pretins de spirit. Scoase o legitimaţie şi o întinse cu acelaşi respect oficial.

― Nu-i cazul, ridică îngăduitor din umeri senatorul. Te cred pe cuvânt. Despre ce este vorba?

― O identificare, domnule senator.

― Identificare?! Nu înţeleg…

― Este vorba despre un cadavru.

Deşi nu exclusese şi un asemenea deznodământ, vorbele poliţistului îi îngheţă sângele în vene.

― Cadavru?! Tot nu înţeleg, domnule subcomisar… Ce am eu cu… cu… Pe buze îi stătea numele Iulianei Firică. Se opri la timp. Nu! protestă el vehement. E o greşeală, domnule. Categoric.

― Îmi pare rău, domnule senator, zâmbi trist subcomisarul Trandafir. Avem toate motivele să credem că este vorba de soţia dumneavoastră.

*

De data aceasta senatorul nu mai fu nevoit să joace teatru.

― Nu se poate! se clătină el pe picioare. Ceva totuşi nu e în regulă. Nu poate fi vorba de nevastă-mea. Sunt convins.

Convins?! Tot timpul fusese convins că o sugrumase pe prostituată. Acum însă, pus în faţa unei alte realităţi posibile, înţelese că, în întunericul compact al nopţii fără lună, şi în starea de surescitare în care se afla ar fi putut arunca juvăţul morţii de gâtul oricărei femei, inclusiv al soţiei sale.

― Nu!… Nu!… spuse el sfârşit. Nu pot să cred. Nu are cum să fie nevastă-mea. E exclus.

― Să mergem, domnule senator, îl invită cu glas scăzut subcomisarul. Vom lămuri lucrurile la faţa locului.

― Un moment, tinere, se agăţă senatorul de un fir de speranţă. Se cunoaşte cumva cauza decesului?

― Aproape sigur, domnule, îl puse în temă poliţistul. Ar fi vorba de un infarct.

― Infarct? răsuflă uşurat senatorul. Va să zică, un infarct. Nu ştiu de ce, continuă el deja destins, am avut tot timpul senzaţia că aş putea fi acuzat de omucidere.

― În niciun caz, domnule senator, îl linişti tânărul poliţist. Veţi putea fi acuzat cel mult de tentativă de omucidere.

― Tentativă de omucidere?

Senatorului Damian Cărăuşu îi era dat să treacă în acelaşi minut de la infern la extaz şi retur. Chiar că nu mai înţelegea nimic.

― Tentativă de omucidere? întrebă el din nou.

― Exact, domnule senator. Geta Paraschiv se află la spitalul de urgenţă, dusă acolo în nesimţire. Şi-a revenit acum câteva ore şi a relatat toată povestea.

― Altă enormitate, domnule, încercă un nou protest senatorul. Geta Paraschiv? Ce-a putut să relateze această Geta Paraschiv?

― Păi… Cam totul, domnule senator. Cum i-aţi trimis bileţelul acela de dragoste prin care i-aţi fixat întâlnirea din Cişmigiu, cum v-a aşteptat cu sufletul la gură lângă aşa-zisul pom al eternei iubiri, cum v-aţi apropiat de ea, cum i-aţi aruncat peste cap sfoara aceea ucigaşe…

― Şi nevastă-mea? păru sfârşit senatorul. Ce legătura are ea cu toată chestia asta?

― Se pare că a aflat, din nu se ştie ce surse, de întâlnirea amoroasă din Cişmigiu dintre dumneavoastră şi Geta Paraschiv. Altfel nu se explică prezenţa dumneaei acolo. În orice caz, v-a salvat pe amândoi. Pe geta Paraschiv de la moarte, pe dumneavoastră de la săvârşirea crimei plănuite. A plătit însă extrem de scump. Cu viaţa. Când şi-a dat seama pesemne ce aveaţi de gând să faceţi, inima i-a cedat. Nu înainte însă de a vă avertiza. Se vede că a ţinut enorm la dumneavoastră. Să mergem, domnule senator. Echipa de criminalişti se află la locul faptei.

Despre Grigore TOLOACĂ

Grigore TOLOACĂ a scris 11 articole în Revista de suspans.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *