O mână, o privire

Prinde fructul, îl priveşte, îl depărtează, îl apropie, apoi îl aşează la loc. Se depărtează puţin, apoi se-ntoarce şi ia fructul în mână. Îl priveşte o clipă, apoi, aşa, ca din întâmplare întreabă:

― Da’ mai mari n-aveţi?

― Da’ nu-i destul de mare, mamaie? Îl iei ca să-l mănânci sau să-l pui în vitrină?

Îl aşează la loc şi se depărtează. Face câţiva paşi şi se-apropie de altă tarabă. Ia fructul şi-l priveşte, depărtându-l uşor.

― Auzi, îl iei ca să-l mănânci sau să-l pictezi?

― Da’ nu-i prea mic?

― La preţu’ ăsta? Fugi de-aici! Un’ mai vezi aşa mari la preţu’ ăsta?

Se depărtează tăcută, strângând într-o mână o plasă veche, decolorată, în care se conturează forma unei mici franzele. Dă roată tarabelor, priveşte mai de-aproape, mai de departe marfa, neîncumetându-se să ceară.

― Auzi, mamaie, ai mai fost pe-aici. Ţi-am spus că n-am mai mari

Se depărtează tremurând, speriată de vocea uşor baritonală a vânzătorului. Încearcă să grăbească pasul, dar calea-i este tăiată de doi copilandrii care se hârjonesc. Se opreşte. Mă opresc şi eu. Se sprijină de colţul unei tarabe, apoi încearcă să apuce un fruct căzut lângă ea.


Copyright © 2013, Cristina Schek

Copyright © 2013, Cristina Schek


― Lasă-l acolo, că-l ridic eu, spune autoritar precupeaţa.

― Cu cât dai kilu’?

― Vrei să cumperi, sau… numai aşa, mă-ntrebi?

― Cumpăr, cumpăr, da’ cu cât îl dai?

― 15 îi kilu’. Iei mai mult, mai scad.

Dă din cap şi se întoarce.

M-apropii de vânzătoare şi-o rog:

― Cântăreşte-mi, te rog, două kilograme.

― De-astea mari, da?

― Da, da, îi răspund absent urmărind trenciul vişiniu care se depărtează încet. Iau repede plasa cu mere şi grăbesc pasul. O ajung. Încet, îi pun mâna pe umăr:

― Doamnă, v-aţi uitat plasa lângă tarabă.

Mă priveşte mirată, cu ochii umezi şi, clipind des, încearcă să se opună:

― Nu, nu, nu-i a mea… nu, nu…

― Ba da. Aţi uitat-o lângă standul cu mere, ia amintiţi-vă!

Îi pun plasa cu cele două kilograme de mere în mână şi-o iau la fugă fără să mă mai uit înapoi. Alerg, alerg aşa cum n-am mai făcut-o din adolescenţă, din anii în care…

Ajung târziu acasă, iar mama grijulie mă şi ia în primire:

― Doamne, ce m-ai speriat! Unde ai întârziat? Te-a căutat Victor.

― Ştii, m-am întâlnit cu d-na D, ţi-o aminteşti, nu? Profesoara mea de limba română. Era la cumpărături prin piaţă.

― Te-a recunoscut?

― O, da, am sporovăit de una, de alta…

― O fi în vârstă acum. Şi cu pensia aia a lor de nimic… Măcar de i-ar fi trăit băiatul acela pe care-l înfiase…

― Lasă, mamă, nu te mai gândi acum. O duce bine, nu ştiu de ce te amărăşti tu?

Intru în baie şi mă privesc în oglindă: parcă nu-i chipul meu, încerc să-mi  descopăr obrajii, buzele, dar îmi apar degetele doamnei D, sucind şi răsucind mărul, apropiindu-l, depărtându-l, aşezându-l la loc, luând altul, trecându-l dintr-o mână-ntr-alta, depărtându-se şi iar apropiindu-se, privind fructele, luând… şi…

Nicolette-Orghidan

Despre Nicolette ORGHIDAN

Nicolette ORGHIDAN a scris 7 articole în Revista de suspans.

Magdalena ORGHIDAN este de profesie fizioterapeut. În  1989 a luat Premiul I al revistei ,,ASTRA "; în 1992,  Premiul I al cotidianului ,,Gazeta de Transilvania"; în 1993, Premiul  Inspectoratului de Cultură al județului Teleorman ediția a VI-a a Concursului de literatură ,,Marin Preda" şi Premiul revistei ,,Literatorul"; în 2005, Premiul special al Consiliului Culturii - ,,Mihai Eminescu"; în 2012, premiul  II  la ,,Concursul Naţional de Literatură ,,Bogdania". A publicat în revistele ,,Astra", ..Literatorul", ,,Gazeta de Transilvania", ,,Armonii Culturale" etc.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *