Îngeri sălbatici (2)

Trecuse suficient timp de la întâmplarea care le unise sufletele încât Doryan,  privindu-se în oglindă, să poată distinge cu greutate trăsăturile înfăţişării lui reale. Căci, în urma fuziunii misterioase dintre el şi Florenţa, însuşirile lor combinate generaseră acel chip aproape nou, desăvârşit.

Această fiinţă avea părul negru al fetei, lung până mai jos de fund, pe care-l ţinea într-o coadă groasă, împletită, iar din albastrul azuriu al ochilor lui Doryan, amestecat cu cel marin al irişilor Florenţei, se născuse un violet superb, care atrăgea toate privirile. Cu asemenea calităţi fizice, Doryan se obişnuise demult cu ocheadele primite din partea ambelor sexe, dar nu renunţase la prudenţă, fapt pentru care atunci când se afla în societate căuta să aibă în permanenţă o atitudine rezervată, menită să-i ţină departe pe curioşi.

Discuţia cu Leonard nu afectase hotărârea luată anterior, dar îl făcea pe Doryan să se răzgândească asupra unui detaliu foarte important. Şi asta fiindcă, în general, nu se încredea în persoane abia întâlnite, mai ales când ştia că va trebui să-i ofere acelei persoane toată încrederea şi loialitatea sa.

Îi spusese medicului că mai înainte de a rezolva cu Florenţa, avea o altă problemă de care să se ocupe. Iar pentru asta, trebuia să plece un timp, să fugă, dacă se gândea că-şi pregătise pe ascuns rucsacul de sub birou şi fără ştirea nimănui, cu atât mai puţin a lui Mariusz, care ar fi luat măsuri cu mult mai grave contra lui decât opunerea în sine.

Aşadar, după ce medită câteva minute, vreme în care continuă cizelarea portretului, desenatul fiind unul din lucrurile care-l ajutau mereu să se relaxe, Doryan găsi de cuviinţă să-i accorde credit medicului şi să-l roage a-l însoţi în călătoria sa. Îşi ridică rucsacul pe umăr şi se apropie de canapeaua pe care stătea Florenţa.

Ea nu era un spirit străin, care-i invadase trupul în mod aleatoriu, altfel ar fi mers demult să apeleze la serviciile unui preot care ştia să exorcizeze; nu trebuia să vină un psihiatru mai nebun decât el ca să-l înveţe ce să facă. O cunoştea de ani buni, o iubisem chiar, mai mult sau mai puţin frăţeşte, deşi ea fusese logodnica fratelui său.

Nu era sigur nici acum dacă făcuse bine primind-o în trupul lui, dar era convins că după atâta timp i-ar fi fost practic imposibil să supravieţuiască fără ea. Se completau reciproc, sentimentele, vorbele, totul. Ea avea curajul care lui îi lipsea, o efervescenţă nebună care-l făcea pe Mariusz să-l adore. El reprezenta echilibrul, tăcerea ce acţiona ca un sedativ asupra ei, atunci când o simţea că trece de limitele decenţei, şi cu exuberanţa şi cu gesturile afective faţă de Mariusz.

Fata îşi înălţă privirea spre el, cu un soi de uimire.

― Flor, e timpul, murmură el pe un ton întunecat. Fac asta pentru amândoi, ştii bine, adăugă cu tristeţe în glas.

Era conştientă că, peste puţin timp, se împlineau cele două ore, cât îi era permis să stea în afara trupului şi a se mai putea întoarce la Doryan şi, totuşi, nu se clintea de la locul ei. Îşi privi, tăcută, inelul de logodnă de pe deget şi zâmbi, amintindu-şi în ce condiţii ajunsese la ea; creat pentru Erin de Worshend de către vrăjitor pentru a-l apăra de vânători, după uciderea acestuia, îi rămăsese lui Rufio care i-l dăruise apoi lui Mariusz pentru mireasa lui. Doryan îl păstrase după moartea ei prematură, dar atunci când se decuplau sufletele, inelul îşi urma stăpâna, pentru a reveni din nou pe mâna lui Doryan, când împărţeau trupul acestuia.


The InstruMentalist


Încuviinţă, oftând, şi se ridică de pe canapea, cu o grimasă de neplăcere, de parcă ar fi vrut să spună că efortul lor era în van. Îşi întinse braţele şi îl îmbrăţişă, contopindu-se cu el.

Doryan îşi adună părul într-o coadă simplă, apoi îşi luă telefonul şi tastă un mesaj către numărul de pe cartea de vizită, lăsată de medic.

Se întunecase deja şi tânărul descoperi că majoritatea angajaţilor plecaseră. Îi salută pe cei rămaşi şi, ajungând în stradă, se urcă în primul taxi din cele parcate pe alee.

― La aeroport, te rog!

*

Când Leonard ajunse, într-un final, în avionul spre Viena, Doryan citea de pe un pliant şi nu-l luă în seamă până ce nu se aşeză pe locul rezervat, de lângă el. Abia apoi se întoarse spre medic şi îi zâmbi, în semn de mulţumire.

― Mă bucur că ai dat curs invitaţiei mele, spuse tânărul. Mi-a fost teamă că nu-mi vei răspunde, mai ales că te-am anunţat în pripă şi ora este destul de înaintată.

― Mulţumeşte-i curierului că a ajuns la timp cu biletul de avion. Să înţeleg că ai renunţat la prima opţiune în favoarea mea? Pot să ştiu cine trebuia să te însoţească?

Doryan ezită să-i răspundă, apoi surâse cu tristeţe, lăsând deoparte pliantul.

― Vorbisem ceva despre asta cu soţia lui Rufio, dar mi-am dat seama apoi că, deşi m-ar fi înţeles, fiindcă s-a aflat şi ea într-o stare asemănătoare cu a mea, nu suntem destul de apropiaţi şi ar fi ajuns să mă blameze cum o fac ceilalţi…

― Lyana n-a fost posedată, spuse doctorul, apoi se încruntă, înţelegând că e vorba de altceva. La ce stare te referi?

Doryan zâmbi cu o uşoară ironie.

― Iată un detaliu interesant al existenţei mele despre care dumneata încă nu ştii.

― Ştiu despre problemele tale medicale, iar acum nu vorbesc de Florenţa…

― Ba despre ea să vorbim, doctore, rosti tânărul pe un ton poruncitor.

Leonard îl privi lung, neînţelegând ce anume îl făcea pe Doryan să se poarte aşa. Se gândi că, probabil, Florenţa preluase controlul, dar încă nu era sigur dacă ea chiar putea să facă asta ori doar să-i pună cuvintele în gură, la propriu.

Se hotărî să-l ia cu binişorul, că poate în felul acesta va reuşi să afle informaţile acelea pe care i le ceruse bărbatului şi pe care acum era sigur că nu le va primi.

― Bine, să vorbim, spuse el, cu prudenţă. Te ascult.

Doryan chicoti, gest care-l convinse pe medic că vorbea cu spiritul fetei. De fapt, spera să fie astfel, fiindcă nu-l cunoştea nici pe Doryan suficient ca să ştie dacă are toane de genul acesta ori nu.

Tânărul îl privi cu un aer pasional, apoi se linişti şi răspunse cu tristeţe:

― Dacă nu ştii, nici eu nu-ţi voi spune. Dar îţi voi povesti despre viaţa mea, adăugă cu entuziasm. Nu pentru asta ai venit?…

― Ba da, şovăi Leonard, dar dacă vrei să discutăm despre Florenţa…

― Vom avea timp şi pentru asta, zâmbi tânărul. Mergem la Peterkirche: ţi-am spus că mai am ceva de rezolvat.

Medicul încuviinţă, deşi nu înţelegea nimic, sperând să-l lămurească povestea lui Doryan. Însă acesta nu se grăbea să înceapă…

*

[„Still got the feelings, you are my passion”

Akcent]

(…) Deschise uşa înainte de a auzi ciocănitul. Ea îl împinse uşor înauntru, cu o mână, iar cu cealaltă pipăi încuietoarea şi răsuci cheia în broască. După asta, stătu o vreme, cercetându-l cu un amestec de lăcomie şi bucurie nestăvilită. Îi cuprinse umerii cu braţele ei delicate şi îl trase spre ea, strivindu-şi buzele de ale lui, atât de puternic că ochii lui se umeziră. Patima asta îi demonstra că nici ea nu se mai dăruise nimănui de ceva timp.

Beatul melodiei din barul de jos îi răsuna în timpan, incitându-l. Îşi lipi trupul de al fetei, dar atingerea gingaşă a sânilor ei, striviţi de pieptul lui, îl stânjeni şi se îndepărtă subit.  
Gyalline
îşi scoase clama, lăsând să i se reverse peste umeri părul mătăsos, de culoarea rodiei, apoi îl despleti pe al lui Doryan, cu ambele mâini, timp în care buzele ei îi netezeau gâtul.

El îi dezlegă şiretul rochiei de mătase neagră, ce alunecă la picioarele lor, iar ea îi descheie cămaşa vişinie şi îi desprinse cureaua blugilor.

Nici atunci când părul lor bogat deveni unicul veşmânt, pasiunea ei nu se domoli, chiar dacă trupul bărbatului avea aceleaşi lipsuri pe care le aveau, pe timpuri, acei băieţi emasculaţi, ca vocea lor mirifică să nu se piardă la adolescenţă…

Şezând în fotoliul din dreptul ferestrei, Florenţa privea întristată prin geamurile mari cu draperii portocalii ale birolui către străzile luminate ale oraşului. Animaţia aceea o istovea mental şi tot ce-şi dorea în clipele acelea era să fie în braţele iubitului ei, gustând din iubire, asemeni îndrăgostiţilor din patul apropiat.   

 

 (…) Gyalinne se întoarse spre Doryan, în braţele căruia stătea, pe fotoliul din birou şi-şi  muşcă buzele provocator.

„Ia zi, Flor, când îi facem un copilaş lui Doryan, hm? “

Mariusz veni lânga ei. Gina se răsuci brusc spre el, iar acesta îi ridică bărbia cu degetul. Îşi desfăcu buzele şi-şi duse limba în spatele incisivilor; privind-o rugător, îi transmise cu un calm ce te înfiora:

„Dacă nu te potoleşti, am să-ţi smulg sufleţelul şi am să-l îndes în acelaşi flacon cu cel al lui Elnur. “

Doryan stia că în accesele lui de furie, fratele lui utiliza asemenea avertizări şi că era capabil în a le duce la îndeplinire. Auzindu-l în clipa aceea, simţi cum totul se năruia în jurul lui. Iar din acea cenuşă renăştea Florenţa, care nu voia altceva decât să-l sugrume până ce n-avea să mai respire.

Dar Gina făcu un gest care îi spulberă mânia. Fata îi luă degetul şi deschise gura ca şi cum ar fi vrut să-l muşte; Mariusz îşi trase mâna, speriat, iar ea începu să râdă.

Să nu uităm că am fost vampir, dragule, şi te-aş putea secătui în două secunde…

Mariusz se uită la ei, prostit, iar când Flavian, fratele Ginei, începu să râdă, râse şi el, clătinând din cap. Gyalinne îl privea cu ferocitate, respirând greoi. Îi strânse braţul lui Doryan, care-i înconjură mijlocul.

Nu-l ura, îi era teamă de el. Simţea aceeaşi nepuţinta ca şi Doryan. Şi n-o mai voia.

Haideţi, cine începe? Întrebă Doryan către Rufio şi Lotus. „Dragii mei, ne-am adunat astăzi aici…“ bla-bla  …

… „ca să nenorocim doi îndrăgostiţi, a căror singură greşeala e faptul că se iubesc”, adăugă Gina, cochetând cu Lotus.

Da, exact pentru asta ne-am adunat aici, luă cuvântul Rufio, întinzând braţele pe masă şi împletindu-şi degetele, într-o atitudine de supremaţie. În primul rând, căsnicia voastră nu e una adevărată şi nu va fi nicicând. Nu o spun din răutate, adăugă el cu părere de rău. Doryan nu-şi va putea îndeplini îndatoririle de soţ, iar tu, Gyalinne Donjon, nu eşti o Grizeldă.

Gina se strâmbă, privindu-l cu ură.

Dacă nu te-ai dat până acum niciunui bărbat, o vei face într-o zi. Şi oricum, Doryan trebuie să rămână virgin…

Doryan e obligat să-l supravegheze pe Mariusz, îl întrerupse Lotus, eliberând jaluzeaua pe care o ţinea în mână şi care se lovi cu zgomot de geam. Pentru asta trăieşte!

Tânărul îşi lăsă privirile în jos. Gina se agita în braţele lui, enervată.

E unicul motiv al existenţei lui, continuă, uitându-se la Doryan. Şi mai apoi, e suferind, iar fata asta îi face rău cu violurile ei, pe care el le acceptă doar ca să n-o piardă…

Ce, ce?  sări Gina. Ce violuri?! Eşti nebun sau n-ai toată ţigla pe casa?…

Flavian pufni în râs, iar Rufio îl rugă să tacă.

Gyalinne, Doryan ştie că nu-ţi poate oferi nimic, dar în marea lui naivitate, se amăgeşte că ar putea deveni bărbatul de care ai nevoie.

Tânărul se abţinu să nu-l insulte.

„Eu nu vreau sa mă abţin deloc, urlă Flor, în mintea lui. Lasă-mă să-i zic vreo două… “

„Flor, potoleşte-te“, o rugă el, apăsându-şi buzele pe creştetul Gyalinnei, ca să nu spună ceva necugetat.

„Da, tu eşti mereu băiatul cuminte, politicos şi din cauza asta pierdem la fiecare consiliu de familie“, zise Gina, oftând. 

Remarca îi smulse un suspin. Se întrebă dacă  femeia îl tachina sau chiar trecea de partea lui Lotus. Voit sau nu, era pe cale să trezească în el ceva ce nu şi-ar fi dorit în clipa acea.

Şi tu eşti bărbatul acela? îl înţepă ea.

Doryan n-are viitor, spuse Rufio.

Iar Gina îi fură puritatea, completă Lotus. Fără ea, nu va mai putea citi cărţile lui Evlampionis şi mă tem că atunci nu ne va mai fi de niciun folos.

Îi ura. Le ura privirile aţintite asupra lor. Ştia că toată furia aceea trebuia să se descarce într-un fel şi atunci Doryan făcu un gest imprudent, pentru a cărui precizie Gina îl lăudă, iar Flor se enervă şi o înjură pe femeie.

Cei doi soţi aveau modul lor supranatural de a se iubi, în care aproape tot actul în sine se petrecea  în imaginaţia lor. De altfel, lui Doryan i se părea patetic să-i trezească simţurile Ginei, fără a i le putea alina, în final, aşa că îşi creaseră o alternativă la unirea fizică. Practic, deşi ardeau pe dinauntru, trupurile lor erau liniştite la exterior, de parcă ar fi stat cuminţi, în faţa unei căni de ceai. Nu atingerile creau neapărat preludiul, ci dragostea în sine, care îi copleşea.

Doryan îşi canalizase energia în vintre şi o eliberă în trupul soţiei sale, sub forma unei inflorescenţe electrice. Ea inspiră adânc atunci când valul electric pătrunse şi se deschise, ramificându-se în corpul ei. Expiră apoi, cu buzele întredeschise, pupilele ei străbatute de mici irizări argintii, studiindu-l pe Lotus, cu un zâmbet fin, satisfăcut.

E cumva prea incitant pentru voi? întrebă ea pe un ton încărcat de pasiune, lipindu-şi spatele de pieptul lui Doryan. Sau credeţi că ar trebui să mă exprim mai pasional ca să pătrundeţi mai lesne în lumea plăcerilor noastre ?…

Priveau cu toţii consternaţi cum energia îi învăluia trupurile ca-ntr-o vrajă. O lovitură de pumn în masă îi trezi din acea tranşă.

Terminaţi cu prostiile, că nu răspund de mine! strigă Lotus, ce se înroşise la faţă.

Dar cine răspunde, nenea? întrebă Flavian, pe un ton glumeţ. Să ne dai şi nouă e-mailul, mobilul, ceva…

Lotus se uită la Flavian, iar Rufio începu să râdă.

Mariusz îi privea ca un copil dezamăgit, care tocmai a văzut pe cineva mâncând prăjitura lui preferată şi lui nu i-a dat nicio fărâmă.

Oh, Mariusz, i se adresă Gina. Nu fi trist, scumpete. Ştii bine că poţi simţi oricând otrava noastră în venele tale. Trebuie doar să vrei…

Graţie telepatiei dintre ei, Mariusz chiar putea să simtă ce simţeau ei. Dar spusele ei umpluseră paharul; Mariusz trecuse de la mânie la durere.

Se retrase lângă un perete. Flor se duse la el şi îl îmbrăţisă. Dar  Doryan nu voia să observe cineva flacăra ce-i mistuia acum privirea fratelui său, fiindcă din pricina lui se născuseră acele lacrimi şi el era responsabil să aline suferinţa care le provocase.

Lotus se apropie de masă şi strânse câteva dosare la nimereală, pe care le făcu teanc şi, mergând către Flavian, i le trânti în poală. Femeia reuşi să le prindă şi se ridică de pe fotoliu cu ele în braţe.

Hei! Zicea Gina că ai probleme la mansardă… Ce naiba faci?! Ce să fac cu astea?

De azi înainte, te ocupi de cazinoul acesta, hotărî Lotus. Doryan are alte treburi. O vei lua pe Gina cu tine; sunt oamenii mei afară şi vă vor duce într-un anume loc.

Flavian îi privi cu compasiune pe cei doi, apoi o trase pe Gina din braţele lui Doryan.

Nu! Nu merg nicăieri cu voi! strigă ea.

Doryan se repezi şi o desprinse pe Gina din mâinile fratelui ei, cerându-i lui Flavian să asculte de el, nu de Lotus.

Flavian, am spus ceva, insistă Lotus.

Flavian Donjon căută privirea lui Rufio, iar acesta aprobă cererea lui Lotus.

Flavian o smulse pe Gina şi o scoase din birou, cu toată împotrivirea lui Doryan.

Nu, deci lucrul ăsta nu se face, strigă el. Nu din nou!

Îl apucă pe Flavian de haină, trăgându-l înapoi, dar o mână puternică îl înlătură ca pe un fulg. Se lovi de fotoliu.

Era Mariusz, normal. Încercă să-l lovească, dar Lotus se strecură printre ei ca o felină, împiedicându-l, fără să-şi dea seama.

Uşa pe care o deschisese Flavian era acum trântită cu zgomot. Mariusz îl înconjurase cu braţele şi încerca să-l împingă spre mijlocul încăperii, în timp ce Flor ţipa la el să-l lase în pace. Totuşi, reuşi să vadă pe sub braţul lui cum Lotus înfipse o mână în gâtul Ginei, gest care o determină să tacă.

Pactul e pact, doamnă, explică el. Să nu uităm că domnul Mariusz mi-a răpit o persoană dragă şi tu mi-ai fost dată în locul celei pierdute. Eşti a mea până la ultima suflare.

Şi de ce nu mi-o iei odată ca să încheiem jocul ăsta stupid? şuieră ea.

Vei merge unde vreau eu, spuse de parcă nici n-o auzise. Doryan va fi dus la mine.

Nu-i o idee bună, şopti Rufio, din spatele lui Doryan. Cred că nu ţi s-a urât cu viaţa…

De Doryan mă ocup eu, stabili Mariusz. Doar îmi e frate.

Tânărul îl catalogă imediat, în sinea lui, drept cavaler idiot, în armură de tinichea.

Uşa se deschise din nou. Gina ieşi prima, calmă, urmată de ceilalţi doi. Doryan se smuci în braţele lui Mariusz, iar acesta îl împinse pe canapea. Rufio ieşi şi el, urându-le o zi bună.

Nu, nu accept finalul acesta, rosti cu voce tare.

Mariusz îl privea cu glacialitatea aceea care îl speria.

Nu auzi ce-ţi spun?! ţipă la el. Dă-mi-o înapoi! Mă auzi? Adu-o înapoi. Acum!

Doryan, chiar vrei să faci o tragedie din asta? Fii serios!  Gândeşte-te la ce ţi-a spus Lotus.

Nu ştii ce spui.

Îl studie cu mintea goală, încercând să-l înteleagă, dar nu era nimic de înţeles. Era nebun. Erau nebuni cu toţii.

„Gyallinne nu ne-ar trata aşa”, conchise Flor, spre surprinderea lui. „E cazul să-l pună cineva la punct…“

Gina e doar o femeie. Atât. Nu merită…. Nu merită să strici tot pentru o femeie.

„Iar tu, Florenţa, nu eşti lipsită de vicii. Cauţi mereu să rămâi la suprafaţă. Dacă Doryan se supără pe mine, tu te dai repede de partea Ginei.“

Doryan citea în mintea Regis-ului cuvinte odioase, vorbe pe care nu le putea rosti, dar le gândea cu neruşinare. Simţea cum îşi pierde controlul… Şi era pe cât de periculos, pe atât de incitant. Mai irezistibil decât viaţa însăşi, atunci când moartea te strânge în respingătoarele-i gheare.

Doar un nebun ar fi rămas biet spectator. Aşa că îi cedă ei controlul fizic.

Florenţa îl împinse pe Mariusz şi căzură amândoi pe covor. Îşi lipi buzele de ale lui într-un sărut cu care voia să-l sfărâme ca fiinţă, să-l sfaşie, să-l distrugă pentru totdeauna…

„Nu înţelegi că o iubesc, aşa cum tu mă iubeşti pe mine?” şopti Doryan în gând.

„Dar ea te iubeşte pe tine? Crezi că locuind împreună, când îi va fierbe sângele în vene te va căuta pe tine şi nu mi se va da mie toată? ”

„Taci! Cum poţi să spui aşa ceva?!“

Valul energetic ce i se revărsa pe buze se strecură printre buzele strânse ale lui Mariusz, iar albastrul ochilor săi se accentuă.

Mariusz îşi lăsă pleopele să se închidă şi primi cu un scâncet surd buzele Florenţei, care-i ardeau carnea. Ştia că dacă ar fi continuat, energia s-ar fi intensificat şi i-ar fi făcut praf creierul.

Şi. totuşi, nu ripostă, convins probabil că ea n-ar fi putut să meargă mai departe.

„Sunt al tău. Pentru eternitate“ , murmură şi lacrimi îi căzură din ochi, spălând albastrul ce o fermeca.

Flor îşi presă gura peste a lui şi energia coborî până în dreptul nervului auditiv, unde îi ţâşni prin urechi. Mariusz scoase un geamăt puternic şi Doryan simţi cum inima îi tresaltă.

Îl voia mort în clipa aceea. În fond, el era sigurul care putea să facă asta.

„Ia-mă odată! ţipă Doryan în gând. Încă un sărut şi gata. Ucide-mă cu un sărut…“

Florenţa se opri şi Doryan îl studie cu un soi de emoţie. Nici vorbă de ironie în spusele lui, era mai sincer ca oricând. Şi îl înţelegea.

Dar i-ar fi făcut o favoare imensă să-l ucidă atunci şi avea să-i urmeze în câteva ore, căci Rymonotech-ul nu l-ar fi cruţat.

„N-o urăsc pe Gina. Sunt singur…“

Doryan zâmbi. Cine putea să-i priceapă mai bine frustrarea decât el? Era pe marginea prăpastiei şi cerea o ultimă ţigară, sperând ca satisfacţia să-l ţină până în neant.

Acesta era modul Florenţei de a-l răni atunci când o făcea să sufere. Căci dragostea poate da viaţă, dar poate şi ucide.

Marius însă îi învinsese din nou.

*

―  Vrei să ştii cine sunt cu adevărat, doctore? întrebă Doryan când reveni la realitate. Un biet gardian, păstrat în organizaţia asta, ce dăinuie de câteva secole, doar pentru a-i purta de grijă lui Mariusz a-l apăra de o profeţie găsită în nişte cărţi ale unui vrăjitor şi care s-ar putea îndeplini, într-un viitor nesigur. Practic, ăsta e singurul motiv pentru care încă supravieţuiesc. Patetic? Stai calm, că ăsta e abia începutul poveştii…

Va urma

Despre Aurelia CHIRCU

Aurelia CHIRCU a scris 11 articole în Revista de suspans.

M-am născut în Bucureşti, pe 13 februarie 1980. Am terminat Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Spiru Haret, secţia engleză-germană şi sunt traducător. Am debutat pe hârtie, în 1996, în revista şcolară “Noi despre noi” din Alba Iulia cu câteva capitole dintr-o nuvelă intitulată “Cum să ajungi vedetă”, pe care n-am terminat-o. Apoi, am apărut în format electronic, în revista online Faleze de piatră, cu un capitol din romanul “Regis de Aeternum”. Am mai publicat în revistele online Suspans, Egophobia, Gazeta Sf şi Srsff. Am fost nominalizată la premiile Galileo pentru prozele apărute în Gazeta SF.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *