Trucaj

După Atac în bibliotecă (1983), Profesionistul (1985), personajul meu Andrei Mladin a revenit în Trucaj (1986) cu noi aventuri senzaţionale, pline de umor şi suspans, uimitoare chiar şi pentru autor, primul care s-a delectat povestindu-le. Romanul a stat la baza filmului Enigmele se explică în zori (regia Aurel Miheleş), realizat în următorul an, dar a cărui premieră a avut loc abia în 1989, după ce a fost grav amputat de cenzură. Cartea a constituit o sursă de inspiraţie şi pentru compozitoarea Liana Alexandra care a creat opera În labirint, montată la Opera de Stat din Timişoara şi prezentată, în 1988, în cadrul Festivalului “George Enescu”.

Orice reeditare a unei cărţi este un prilej de bucurie pentru autorul ei, fiind un semn că respectiva lucrare rezistă la confruntarea cu timpul.

În această lună, la editura Crime Scene, romanul Trucaj a apărut din nou. Cu acest prilej am răsfoit cu melancolie presa din anii ‘80, pentru a-mi reaminti cum a fost întâmpinat la prima sa întâlnire cu cititorii.

Iată opiniile câtorva comentatori.

Dana Dumitriu: „Un soi de bovarism se ascunde în această pornire spre o mitologie modernă – eroii filmelor eroice, personajele cărţilor cu asasini, spărgători de bancă, răpitori, duioasele amintiri din copilărie încărcate de o nuanţată ironie. Mladin este simpatic tocmai pentru că se joacă cu aceste clişee, pentru că are fervoarea angajării cu orice risc în descoperirea vinovaţilor, chiar dacă gesturile lui au, în cele din urmă, un final derizoriu. Solitudinea lui, împărtăşită totuşi cu motanul Mecena, nu mai ţine de farsă, este ceva autentic, accentul grav al prozei (chiar dacă şi felina intră în recuzita personajului preexistent). Bovarismul eroului împinge acţiunea spre trucaj, până şi morţii şi răniţii părând de mucava, neconvingători din punct de vedere emoţional. Dacă sub raportul intrigii poliţiste George Arion nu impresionează pe cititor, sub cel al sugestiei psihologice face să vibreze o coardă sensibilă. O carte plăcută, antrenantă, cu dâre de tristeţe şi care nu ratează nici adâncimile sufleteşti ale personajului principal, nici impunerea unui peisaj social, nici jocul stilistic…”

Tudorel Urian: „Nu cred să existe în literatura noastră actuală vreun personaj care să-l întreacă în popularitate pe Andrei Mladin. Construit parcă în joacă, acest suav lungan a reuşit în numai trei episoade (adică în Atac în bibliotecă, Profesionistul şi foarte recentul Trucaj) să cucerească inimile celor mai diverse categorii de cititori(şi, mai ales, cititoare) ajungându-se chiar la adevărate scandaluri între copii şi părinţi, frate şi soră, soţ şi soţie, iubit şi iubită în vederea dreptului de a lectura mai întâi decât celălalt (cealaltă, ceilalţi) cartea.

Cum se explică această imensă priză la public pe care a dobândit-o personajul creat de George Arion? Poate prin aceea că (oricât ar părea de paradoxal!) Andrei Mladin este un nonerou. El este un om obişnuit (oricum, între limitele largi ale obişnuitului), un om ca (sau aproape) oricare dintre noi, un personaj care ne stârneşte hohote de râs, în spatele cărora arde însă figura tristă a clovnului.

În Trucaj, mai mult parcă decât în precedentele romane care îl aveau ca protagonist şi în care jovialitatea şi verva lexicală ne puteau face, la o privire superficială, să-l bănuim de facilitate, râsul măştii nu mai poate acoperi în întregime chipul grav aflat în spatele ei şi personajul ni se arată aşa cum este el în realitate, adică un mare învins.

Învins, ca şi strămoşul său Don Quijote, în primul rând din imposibilitatea de a se rupe de o lume a ficţiunii, rod al unei imaginaţii mereu alimentate cu lecturi şi filme de specialitate (adică poliţiste), şi de a se adapta condiţiilor vieţii reale. De aici singurătatea eroului, imposibilitatea lui de a stabili raporturi normale cu oamenii, refuzul acestora de a-l primi în rândurile lor şi inevitabilul său refugiu într-o lume imaginară.”

Valentin Taşcu: „Tot mai dezinvolt scrie proză George Arion. După ce a câştigat interesul criticii şi al publicului cu Atac în bibliotecă (1983) şi Profesionistul (1985), iată, un al treilea roman, Trucaj, conferă autorului o siguranţă asupra genului, care însă nu se poate spune că ar fi lipsit la prima apariţie. Era să spunem că, în acest chip, prozatorul a făcut să pălească poetul (două volume de versuri semnate de George Arion au intrat mai puţin în atenţie), eseistul (un interesant studiu despre Alexandru Philippide sau drama unicităţii), gazetarul, dar este mai adevărat că şi ceilalţi s-au regăsit firesc în cel dintâi. Proza lui George Arion conservă şi fructifică unele tonuri calde din poezie, profită de abilităţile şi informaţiile eseului critic (după cum vom vedea chiar în acest roman) şi, mai ales, exploateză eficace multe din mijloacele rapide şi atât de gustate de public ale jurnalismului prezent. Dacă e să luăm în considerare cele mai recente opinii despre caracterul proteic al romanului, nu este dificil în a explica nivelul calitativ al prozatorului tocmai prin această adresare către modalităţile verificate şi acceptate din aria altor genuri şi în special joncţiunea pe care o admite cu stilul publicistic.”

Liana Alexandra: „În urmă cu un an, am primit în dar, de la George Arion, ultimul său roman, Trucaj N-aş fi crezut, la prima lectură, la început de decembrie 1986, că-l voi lua şi-l voi duce cu mine, în lumea Euterpei, pe ziaristul-detectiv, fermecătorul şi luminosul personaj , care te plimbă prin toate stările sufleteşti cu o fineţe şi rapiditate uimitoare, peste toate ascunsele unduiri plutind o gravitate finală a responsabilităţii existenţei sale. În timp ce citeam, aveam impresia că intonez muzică şi, după repetate lecturi, am început să reiau textul şi cu metode de analiză strict muzicală. Spre uimirea mea (dincolo de acţiune sau de încărcăturile metaforei) George Arion îşi arcuieşte microstructurile, frazele şi întregul discurs literar după legi specifice artelor temporale (muzica, poezia şi dansul).”

Cu un an înainte, Fănuş Neagu scrisese despre autor în inconfundabilul său stil metaforic:

„Ştiam mai demult că George Arion, un fel de plop brunet tremurând parcă mereu la vârsta adolescenţei, născoceşte întâmplări minunate, ca jarul albastru din vatra casei părinteşti, când afară ninge… Ca romancier poliţist, Arion descinde din marii romancieri americani. Fraza se petrece, la el, pe muchie de cuţit, nările pistolului scot fum de toamnă din plămânii auriţi în Far-West, detectivii beau cafea Marghiloman, criminalul glumeşte cu brânduşele, victima nu moare niciodată şi o lampă verde pluteşte deasupra tuturor paginilor, încercând o vânătoare prin năzdrăvăniile firii. Niciun personaj nu e urât, crima parcă a mai trăit-o şi Anatole France, lumea toată miroase a insule britanice, şi pe deasupra Bucureştilor se răsfaţă un anotimp exotic…”

Cum a mai trecut timpul!

Despre George ARION

George ARION a scris 21 articole în Revista de suspans.

George ARION s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti – 1970. PDG la S.C. Publicaţiile Flacăra S.A. şi Preşedintele Fundaţiei „Premiile Flacăra”. A publicat: Cărţi de poezie: Copiii lăsaţi singuri – 1979, Editura „Scrisul românesc”; Amintiri din cetatea nimănui – 1983, Editura „Cartea românească”; Traversarea – 1997, Editura Funaţiei „Premiile Flacăra”. Versuri pentru copii: Uite cine nu vorbeşte – 1997, Ediura Flacăra. Critică literară: Alexandru Philippide sau drama unicităţii – 1981, eseu, Editura Eminescu. A semnat în Flacăra cronici literare. Din 2006 susţine o rubrică de prezentare a cărţilor poliţiste în ediţia de duminică a Jurnalului naţional. Proză: Atac în bibliotecă – 1983, Editura Eminescu, reeditări în 1993 la Editura Flacăra şi în 2008 la Crime Scene Publishing; Profesionistul – 1985, Editura Eminescu; Trucaj – 1986, Editura Albatros; Pe ce picior dansaţi? - 1990, Editura Eminescu; Crimele din Barintown – 1995, Editura Flacăra; Nesfârşita zi de ieri – 1997, Editura Flacăra, reeditare sub titlul Şah la rege în 2008 la Editura Tritonic; Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) – 2001, Editura All, reeditare 2008, Editura Crime Scene Publishing; Cameleonul – 2001, Editura Fundaţiei Pro, reeditare 2009, Editura Crime Scene Publishing; Anchetele unui detectiv singur – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Spioni în arşiţă – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare 2010, Editura Crime Scene Publishing; Necuratul din Colga – 2004, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Crime sofisticate – 2009, Editura Crime Scene Publishing. Publicistică: Interviuri – 1979, Editura Eminescu; Interviuri II – 1982, Editura Eminescu; Dialogul continuă – 1988, Editua Albatros; Viaţa sub un preşedinte de regat – 1997, Editura Flacăra; O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri (1975-1999) – 1999, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare în 2005, incluzând şi interviurile din perioada 2000-2005; Linişte! Corupţii lucrează pentru noi – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”. Film: Scenarii la filmele Enigmele se explică în zori – 1989, regia Aurel Miheleş, şi Atac în bibliotecă – 1992, regia Mircea Drăgan. Televiziune: Scenariu la serialul poliţist Detectiv fără voie (zece episoade realizate la Televiziunea Română) – 2001, regia Silviu Jicman. Operă: Autor al libretului operei În labirint – muzică Liana Alexandra. Opera a fost montată la Timişoara şi a fost prezentată în 1988 în cadrul Festivalului „George Enescu”. Teatru: Autograf – monolog dramatic, 150 de spectacole la Teatrul Naţional Bucureşti; Scena crimei – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra” (piesă poliţistă transmisă la Radio România în 2009). Vers şi muzică: CD-ul Soldat căzut din iubire – 2009; versuri – George Arion, muzica şi intepretarea – Eugen Cristea. Premii, distincţii: Premiul revistei Amfiteatru – 1970; Premiul revistei Flacăra – 1982; de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995) – pentru romanele Profesionistul şi Crimele din Barintown, şi pentru O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri – 1999; Premiul Consiliului Ziariştilor pentru Interviuri – 1987; Premiul Constiliului Ziariştilor pentru cronici sportive – 1988; Premiul revistei Tomis – 1994; Premiul Ministerului de Interne pentru cărţile sale poliţiste – 1999 şi 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cetăţean de onoare al oraşului Tecuci.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *