Insula cărţilor

― Ce mama dracului e asta?

Întrebarea inspectorului-şef Demetrios Papanicolau rămase fără răspuns.

― N-auziţi ce vă-ntreb?

Chiar dacă tonul îi era ameninţător, toţi cei aflaţi în încăpere rămaseră în continuare tăcuţi, privind neputincioşi unii la alţii şi dând din umeri, cuprinşi de oroare.

Partea I
Ai grijă ce-ţi doreşti!

Povestea acestui bărbat începe, ca orice poveste, cu un prim cuvânt, aşternerea lui pe hârtie având darul de a atrage alte şi alte cuvinte, care i se alătură, interesate de proiectul ce se conturează, se ordonează într-un text, treptat-treptat totul căpătând un sens, o coerenţă care n-au mai existat niciodată. Ca printr-un miracol, vocabularul limbii în care se scrie este cuprins de un freamăt, „Ai auzit? Cineva a-nceput o nouă carte!”, „Ei, nu zău! Despre ce e vorba?”, „Nu ştiu, tocmai încerc să aflu.”, „O fi loc şi pentru noi?”, „Hai să ne interesăm împreună”. „Hai!”. Unele cuvinte se înghesuie ţanţoşe să iasă în faţă, să fie alese, se autopropun cu insolenţă, chiar dacă nu sunt necesare, ca nişte inşi dând din coate la o coadă ca să înşface mai repede produsele râvnite. Altele, în schimb, sunt mai sfioase, se ascund – deşi tocmai unele dintre ele ar fi mai potrivite – şi apar după multă caznă din partea autorului, câteodată acesta ajungând la exasperare, fiind pe punctul de a abandona sastisit căutarea lor. Desigur, sunt şi cuvinte care rămân indiferente, stau în expectativă, dovedesc indolenţă, vânzoleala din jurul lor le lasă rece, aşteptând propuneri mai interesante care să le smulgă din letargie.

Lucrurile sunt diferite şi în funcţie de limba în care se scrie. De pildă, dacă e vorba de engleză, ai de ales dintr-un milion de cuvinte, o adevărată armată de conchistadori viguroşi, bine antrenaţi, asta explicând şi expansiunea lor în toate colţurile lumii. Dacă, însă, e vorba de română, cu un vocabular mai puţin spectaculos ca bogăţie, doar în aparenţă sarcina autorului e mai uşoară, având la dispoziţie o bază de selecţie mai restrânsă, ca un antrenor de fotbal cu puţine opţiuni înainte de meci, tu în poartă, voi fundaşi, voi mijlocaşi, voi la înaintare, uitându-se cu jale la banca de rezervă unde au mai rămas puţini jucători pentru a-i schimba pe cei din teren în caz de accidentări sau prestaţii necorespunzătoare. Deseori se întâmplă să ai nevoie de un termen pe care nu-l găseşti decât într-o altă limbă şi te dai cu capul de pereţi să-i descoperi echivalentul. Şi totuşi, o poveste scrisă în limba română n-ar diferi prea mult de aceeaşi poveste scrisă în portugheză, să zicem, dar între ele ar fi deosebiri de nuanţe, unele expresii sunt mai plastice într-un idiom decât în altul. Iar dacă ar fi rostită, schimbările ar fi majore, povestitorii având tendinţa de a face multe digresiuni, nefiind capabili să ţină în permanenţă firul logic a ceea ce relatează, se lasă furaţi de amănunte parazitare sau, la îndemnul asistenţei, bând un pahar de vin, ca să-şi tragă sufletul, pierd şirul, nu mai ştiu unde au rămas, şi atunci improvizează, pentru a nu se face de râs, ascultătorii lor din hanuri, taverne, birturi – locuri propice pentru depănat istorii – neobservând nimic, fiind ei înşişi preocupaţi să golească pahar după pahar, ajungând într-o stare euforică, ipostază în care acceptă cu deliciu orice ar auzi.

În cazul unei poveşti transmise oral, din generaţie în generaţie, modificările ar fi şi mai dramatice. Unele adăugiri poate ar înfrumuseţa-o, i-ar da o savoare necunoscută iniţial, altele, dimpotrivă, ar sărăci-o, ar face-o searbădă, de nerecunoscut.

De fapt, până şi o carte pe care cititorul a mai parcurs-o din scoarţă în scoarţă are un alt impact asupra acestuia într-o nouă ediţie, având o altă grafică pe copertă, un alt format, o altă calitate a hârtiei, un alt corp de literă. Unii împing ideea la extrem, afirmă, de pildă – ţineţi-vă bine! – că ediţia princeps a lui El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha din anul 1605 ar spune altfel aventurile vajnicului Cavaler al Tristei Figuri, decât romanul pe care îl cumperi azi dintr-o librărie, sau îl comanzi de pe Amazon, nouă însă ni se pare a fi o exagerare a unor exegeţi amatori de paradoxuri şi însetaţi de aplauze obţinute ca prestidigitatorii de la circ, prin iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, cum adecvat se spune.

Şi totuşi, există un sâmbure de adevăr în aserţiunea pe care tocmai am catalogat-o, oarecum pripit, cu maliţie, drept o deformare a realităţii. O carte care călătoreşte prin veacuri a fost într-un fel înţeleasă acum trei sute de ani şi altfel o înţelege un cititor din ziua de azi. În trecut era acordată atenţie unor semnificaţii, astăzi acestea s-au pierdut, descoperindu-se, în schimb, altele, poate mai pline de miez – iată miracolul operelor valoroase, capabile mereu să desfete, oferind noi şi noi înţelesuri.

Alegerea primului cuvânt într-o poveste aminteşte de cazul celebrului Big Bang, toţi au auzit de el, uriaşa explozie care, dacă dăm crezare savanţilor – de ce nu i-am crede, sunt oameni serioşi, tobă de carte, cu Premii Nobel în CV – a provocat naşterea Universului nostru, când, dintr-o fărâmă de materie care ar fi încăput într-o coajă de nucă, nu, nu într-o coajă de nucă, în mult mai puţin, într-o aşa numită singularitate fără dimensiuni, dar cu o energie infinită, înghesuită acolo la presiuni formidabile, au apărut miliarde şi miliarde de corpuri cereşti, de constelaţii şi galaxii, de stele, planete, asteroizi, o puzderie de comete şi de meteoriţi, toate evoluând pe traiectorii stabilite prin legi insuficient desluşite, populând doar în câteva clipe spaţii imense, pe care nu le vom cunoaşte niciodată, noi fiind sechestraţi într-o zonă cu o suprafaţă ridicol de minusculă în comparaţie cu neînchipuit de vastele tărâmuri pe care nu le pot scruta nici cele mai performante telescoape şi unde n-au ajuns nici aparatele pe care le-am trimis până acum în cosmos – ce s-o fi ales de ele, multe nu mai transmit niciun semnal, s-or fi rupt în bucăţi sub bombardamentul rocilor rătăcitoare, s-or fi topit trecând prin apropierea unor sori incandescenţi.

În cazul istoriei noastre, acest cuvânt primordial este chiar cuvântul poveste, dar nu în sensul de basm, unde personajele sunt zmei şi feţi-frumoşi încleştaţi în lupte acerbe pentru a cuceri mâna unor prinţese, sau teritorii, sau bogăţii, premii care le recompensează cutezanţa şi performanţele inaccesibile muritorilor de rând. Relatarea noastră este despre un om insignifiant, târât de valurile vieţii sale într-o aventură extraordinară, mai potrivită pentru un individ cu alte însuşiri, cu înzestrări care să provoace admiraţie, nu compasiune, dorinţă de a-l urma ca pe un model impresionant, nu de a-i plânge înfrângerea şi nimicnicia, fiindcă într-un moment de restrişte s-a dezis de tot ceea ce adorase până atunci cu fervoare.

Fragment din romanul cu acelaşi titlul,
aflat în curs de apariţie

Despre George ARION

George ARION a scris 21 articole în Revista de suspans.

George ARION s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti – 1970. PDG la S.C. Publicaţiile Flacăra S.A. şi Preşedintele Fundaţiei „Premiile Flacăra”. A publicat: Cărţi de poezie: Copiii lăsaţi singuri – 1979, Editura „Scrisul românesc”; Amintiri din cetatea nimănui – 1983, Editura „Cartea românească”; Traversarea – 1997, Editura Funaţiei „Premiile Flacăra”. Versuri pentru copii: Uite cine nu vorbeşte – 1997, Ediura Flacăra. Critică literară: Alexandru Philippide sau drama unicităţii – 1981, eseu, Editura Eminescu. A semnat în Flacăra cronici literare. Din 2006 susţine o rubrică de prezentare a cărţilor poliţiste în ediţia de duminică a Jurnalului naţional. Proză: Atac în bibliotecă – 1983, Editura Eminescu, reeditări în 1993 la Editura Flacăra şi în 2008 la Crime Scene Publishing; Profesionistul – 1985, Editura Eminescu; Trucaj – 1986, Editura Albatros; Pe ce picior dansaţi? - 1990, Editura Eminescu; Crimele din Barintown – 1995, Editura Flacăra; Nesfârşita zi de ieri – 1997, Editura Flacăra, reeditare sub titlul Şah la rege în 2008 la Editura Tritonic; Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) – 2001, Editura All, reeditare 2008, Editura Crime Scene Publishing; Cameleonul – 2001, Editura Fundaţiei Pro, reeditare 2009, Editura Crime Scene Publishing; Anchetele unui detectiv singur – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Spioni în arşiţă – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare 2010, Editura Crime Scene Publishing; Necuratul din Colga – 2004, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Crime sofisticate – 2009, Editura Crime Scene Publishing. Publicistică: Interviuri – 1979, Editura Eminescu; Interviuri II – 1982, Editura Eminescu; Dialogul continuă – 1988, Editua Albatros; Viaţa sub un preşedinte de regat – 1997, Editura Flacăra; O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri (1975-1999) – 1999, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare în 2005, incluzând şi interviurile din perioada 2000-2005; Linişte! Corupţii lucrează pentru noi – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”. Film: Scenarii la filmele Enigmele se explică în zori – 1989, regia Aurel Miheleş, şi Atac în bibliotecă – 1992, regia Mircea Drăgan. Televiziune: Scenariu la serialul poliţist Detectiv fără voie (zece episoade realizate la Televiziunea Română) – 2001, regia Silviu Jicman. Operă: Autor al libretului operei În labirint – muzică Liana Alexandra. Opera a fost montată la Timişoara şi a fost prezentată în 1988 în cadrul Festivalului „George Enescu”. Teatru: Autograf – monolog dramatic, 150 de spectacole la Teatrul Naţional Bucureşti; Scena crimei – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra” (piesă poliţistă transmisă la Radio România în 2009). Vers şi muzică: CD-ul Soldat căzut din iubire – 2009; versuri – George Arion, muzica şi intepretarea – Eugen Cristea. Premii, distincţii: Premiul revistei Amfiteatru – 1970; Premiul revistei Flacăra – 1982; de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995) – pentru romanele Profesionistul şi Crimele din Barintown, şi pentru O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri – 1999; Premiul Consiliului Ziariştilor pentru Interviuri – 1987; Premiul Constiliului Ziariştilor pentru cronici sportive – 1988; Premiul revistei Tomis – 1994; Premiul Ministerului de Interne pentru cărţile sale poliţiste – 1999 şi 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cetăţean de onoare al oraşului Tecuci.

Print Friendly

Un comentariu

  1. Of doamne, inceputul asta ca o teza de doctorat este un fragment de roman ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *