Editorial?

Sunt un foarte prost scriitor de editoriale. Ciudat, la cât de multe scrii! veţi zice. Nu e tocmai aşa. Mereu pierd ore în şir în faţa ecranului alb şi şterg nenumărate variante, pe teme dintre cele mai diverse, înainte să arunc prosopul şi să mă hotărăsc la un text cât de cât logic.

Aşa şi acum. De o lună mâzgălesc bileţele cu idei peste idei, fraze şi formulări, iar acum, când chiar trebuie să trec la treabă, nu se leagă nimic.

Aş fi vrut să divaghez despre felul riscat în care unii scriitori (de altfel, abia debutaţi în volum) vorbesc despre nemurirea prozei lor. Am şi scris vreo trei paragrafe. Dar nu se clinteşte mai departe. Pur şi simplu, nu pot generaliza aşa, barbar, doar fiindcă mi-a fost dat să întâlnesc un caz din aceasta. Oricât de tare m-a enervat atunci absurdul şi ridicolul discuţiei.

Aşa că m-am gândit să apelez la un truc mai vechi. Să reciclez un text. Slavă cerului, am texte destule dintr-o perioadă de aur a presei tipărite (nu ca acum, când îşi curmă apariţia publicaţii de prestigiu, cu tradiţie de peste 100 de ani – cum ar fi Flacăra). Aş fi putut lua un text din arhiva aceea. Am mai făcut-o, nu mă feresc să mărturisesc. Dar, ghinion, deschizând la întâmplare un fişier, am dat peste o peroraţie în care înfieram pe un ton superior chiar mania reciclării. Acest „sport naţional”, cum îl numeam, pornind de la ideea că bunurile de unică folosinţă importante din Occident (flacoanele de plastic, de pildă, ori sacii de gunoi) devin la noi articole de întrebuinţare îndelungată. Ei, şi-atunci cum să reciclez eu un text?

Totuşi, nu m-am lăsat păgubaş. Am mai scotocit prin arhivă, în speranţa că măcar vreo idee voi putea extrage de acolo. Dar, ghinion din nou, toate situaţiile despre care scriam pe-atunci sunt acum aproape radical schimbate.

Scriam, de exemplu, despre ce bine o duce industria editorială de la noi – or, acum ştim cum stau lucrurile. Mai scriam ce nasol e că autorilor noştri nu le pasă de cititorul ocazional, cel neprofesionist. Şi, uite, producţiile ultimilor ani m-au contrazis. Ziceam eu că legile comerţului sunt în aşa fel croite la noi, încât ţi-e imposibil să te laşi de fumat. Şi, ce să vezi, deja împlinesc un an de când n-am mai tras fum în plămâni. Anunţam cu entuziasm apariţia unui val nou de scriitori. „Pariază pe literatura tânără!” Şi între timp valul s-a uniformizat, literatura tânără, acea literatură tânără a mai îmbătrânit – acei autori au atins vârsta maturităţii artistice a clasicilor, a acelora pe care şcoala ne-a învăţat să ni-i imaginăm cu bărbi şi riduri adânci, chit că ei, când îşi scriau operele de căpătâi, aveau vârsta celor din „noul val”.

Şi uite aşa am rămas fără subiecte.

M-am ales însă cu acest editorial dezlânat, autoreferenţial, niţel autoironic, la graniţa genului – într-un cuvânt: postmodern. Ce dacă postmodernismul nu mai ţine? Tot discutam eu într-un text din arhivă că noi veşnic „gâfâim obosiţi pe urmele unui tren demult ajuns la destinaţie”…


Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul Les Brugettes de Cristofor.

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 74 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *