Cancanul de comună

Am asistat în ultima vreme la aducerea în discuţie, în presa noastră cotidiană, a problemei revistelor literare. Cele care apar cu sprijinul USR (Uniunea Scriitorilor din România), dar şi „cazul Tribuna”, de la Cluj. Din pricina problemelor financiare prin care trece, din varii motive, Uniunea, apariţia acestor reviste este pusă sub semnul întrebării. Iar la Cluj, birocraţia managerială importată aberant în cazul instituţiilor de cultură cum sunt publicaţiile literare şi-a dat, în sfârşit, arama pe faţă. O revistă de calibru, respectată în lumea literelor, a încăput pe mâna unor veleitari – veleitari însă cu aptitudini manageriale.

De la început frapează modul tabloid în care chestiunea e prezentată publicului nefamiliarizat cu subiectul. Mutate în bună parte în mediul virtual, cotidienele noastre se zbat să supravieţuiască. Şi pentru a face asta se conformează „cerinţei” pieţei. Ceea ce se fereau să tipărească pe hârtie aruncă acum cu lejeritate şi inconştienţă pe paginile electronice. Lipsa de discernământ e supremă, colportarea e la ordinea zilei, traducerile aproximative de articole luate „de afară” e normă, iar arma preferată e atacul sub centură, pe modelul talk-show-urilor mondene care au ajuns să înlocuiască ideea însăşi de televiziune. Cancanul să trăiască!

Pentru că era o ţintă aparent uşoară, tunurile s-au îndreptat asupra USR. Şi cum anume poţi discredita o asociaţie de breaslă dacă nu prezentând ca exponenţiale acele exemple ruşinoase lesne de găsit în orice ogradă? Generalizarea peiorativă. Ştiţi bine metoda. A fost brevetată cu osârdie de la cel mai înalt nivel al statului. Şi încă mai este. Cui să-i mai pese apoi de dreptul la replică – aşezat şi civilizat – al reprezentanţilor Uniunii? Treaba cu piatra aruncată în lac şi înţelepţii de pe margine…

Tot de la vârful statului a pornit şi ideea dispariţiei celor care nu se susţin singuri pe piaţă. Indiferent despre ce am vorbi: spitale, secţii de poliţie, şcoli, reviste literare. Publicaţii care ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem culturaliceşte n-au decât să piară, dacă nu au trecere. Statul nu e Mama Răniţilor. – Ştiţi povestea.

Am ajuns astfel la un moment crucial. O reală ciocnire între civilizaţii. S-a ajuns aici tiptil, insidios, adepţii gândirii „consumiste” câştigând teren pas cu pas. Uniunea Scriitorilor să facă profit, altminteri să piară! Revistele literare să-şi câştige banii de tipar, salarii, regie vânzând exemplar cu exemplar, altminteri să pună lacătul! Ducă-se dracului ideea de tradiţie, ducă-se dracului fibra culturii acestei ţărişoare smintite, ducă-se dracului moştenirea literară vie de care încă ne mai bucurăm. În manuale cu Viaţa românească, Ramuri, Convorbiri literare, Orizont şi cu alte publicaţii care au consolidat cultura română, atât cât este ea. Vorba aceea: „Da’ ce, există şi scriitori vii?”

Nu se înţelege un lucru simplu: Deşi unora actul cultural le poate părea un moft, o chestie costisitoare şi de neînţeles, el singur, prin toate formele lui concrete de manifestare, defineşte o comunitate. Fără această dimensiune, comunitatea redevine o banală comună.

Vestea proastă pentru toţi aceşti acerbi „consumişti” este că-ntr-o comună nici cancanul nu mai e aşa interesant.


Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul Natural Selection de Cristofor.

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 74 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly

Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *