Primul caz al Departamentului Q

Jussi Adler-Olsen – Camera groazei
Traducere de Graal Soft
Editura RAO, Bucureşti, 2013
378 pagini

 

Vă propun încă un autor scandinav, danez de această dată. Jussi Adler-Olsen este varianta prescurtată a numelui autorului (dacă sunteţi curioşi, numele complet este Carl Valdemar Jussi Henry Adler-Olsen, dificil de înghesuit pe coperta unei cărţi). A debutat în literatură în 1984, cu două volume despre Groucho Marx, apoi a mai scris alte patru cărţi (o bibliografie şi trei romane), în 2007 apărând Camera groazei, volumul de debut al seriei ”Departamentul Q”. În momentul de faţă seria a ajuns la al cincilea roman, care este în curs de apariţie.

Umorul acid al lui Carl, surprizele oferite pe parcursul anchetei de către Assad, ritmul tot mai alert al anchetei „întrerupt” de capitole care descriu experienţele Meretei, toate acestea – şi nu numai – sunt motive suficiente pentru a vă recomanda cu încredere “Camera groazei”.

Deoarece tatăl lui Olsen a fost un reputat psihiatru, acesta şi-a petrecut o bună parte din copilărie în preajma mai multor spitale de psihiatrie din Danemarca. Nu este aşadar surprinzător că eroul Departamentului Q, detectivul Carl Mørck, are anumite comportamente şi atitudini „împrumutate” de la un pacient al doctorului Olsen.

Carl este poliţist de 25 de ani, de 10 ani în cadrul Omuciderilor. O acţiune aparent banală duce la rănirea lui Carl, care scapă miraculos de moarte. Ceilalţi doi membri ai echipei nu sunt la fel de norocoşi, unul fiind ucis, iar celălalt rămânând complet paralizat. Personalitatea lui Carl, greu de suportat şi înaintea acestui eveniment, devine şi mai dificilă acum, iar şefii lui iau decizia de a-l îndepărta, cel puţin pentru o perioadă, de colegii de la Omucideri. Deoarece nu poate fi retrogradat, fiind un detectiv cu numeroase succese, Carl este, bineînţeles, promovat, fiind numit şeful proaspăt creatului Departament Q, care se va ocupa de cazurile rămase nerezolvate (celebrele „cold cases”). Carl este aşadar „exilat” la subsolul sediului poliţiei, situaţie care convine tuturor: şefii l-au retras pe Carl din prima linie, iar Carl oricum nu prea are chef de lucru. În plus, are ocazia de a-şi necăji superiorii cu diverse cereri care îi sunt, cel puţin teoretic, necesare pentru a-şi desfăşura activitatea: un asistent, o maşină de serviciu, un TV cu plasmă şi aşa mai departe. Cerinţele îi sunt satisfăcute, deoarece bugetul oficial alocat departamentului este substanţial diminuat de şefii lui Carl. Iar Carl ştie asta, folosindu-se de informaţie pentru un şantaj acceptat tacit de către superiori.

Carl are parte însă şi de surprize, primind un asistent pe măsura comportamentului său: Assad este un arab (sirian, se pare) cu un trecut neclar, o mulţime de calităţi dobândite în moduri despre care nu vrea să vorbească, cu prieteni ciudaţi (unul dintre aceştia va rezolva la un moment dat o problemă de natură tehnică despre care laboratorul poliţiei declarase că este imposibil de rezolvat), şi care îi face faţă cu brio lui Carl. Între cei doi ia naştere un fel de amiciţie care îi ajută să rezolve împreună primul caz al departamentului Q.

Cazul este ales oarecum la întâmplare dintr-o grămadă de dosare: dispariţia, în urmă cu cinci ani, a unei tinere politiciene, Merete Lynnggaard. Cazul fusese clasat drept sinucidere, Merete dispărând în cursul unei călătorii cu vaporul. La un moment dat se vehiculase ipoteza că fratele lui Merete, Uffe, bolnav psihic, ar fi omorât-o, însă cum nu existau motive, iar cadavrul lui Merete nu fusese găsit, se preferase varianta sinuciderii. Deşi nici această variantă nu putea fi dovedită, era cu siguranţă mai convenabilă, deoarece ridica mai puţine semne de întrebare.

Carl şi Assad vor observa încă de la începutul investigaţiei că există multe neconcordanţe şşi că raportul oficial al poliţiei are numeroase lacune. Urmărind cu acribie toate indiciile, vor ajunge să descopere că Merete nu este moartă, ci a fost răpită şi e ţinută prizonieră într-o cameră de presurizare. Cine sunt răpitorii, care este motivul răpirii şi ţinerii ei în captivitate timp de cinci ani? Veţi afla asta citind romanul de la cap la coadă. Vă asigur că merită: umorul acid al lui Carl, surprizele oferite pe parcursul anchetei de către Assad, ritmul tot mai alert al anchetei „întrerupt” de capitole care descriu experienţele Meretei, toate acestea – şi nu numai – sunt motive suficiente pentru a vă recomanda cu încredere Camera groazei.

Lectură plăcută!

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 22 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este biolog la o firmă particulară şi traducător freelancer.

Print Friendly

2 Comentarii

  1. Incredibil de buna cartea asta, iar personajul principal merita deja un loc in panoplia eroilor de romane politiste. Am ras si am stat cu sufletul la gura simultan in cartea asta.

    • Ma bucur ca suntem deja cel putin doi care asteapta continuarile seriei :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *