O vacanţă de pomină promite Hitchcock

Deşi nici nu eram născută în zilele lui de glorie, nu ştiu cum, probabil c-aşa e în dragoste, inexplicabil, am ajuns să-l îndrăgesc de-a binelea pe Cary Grant. Iremediabil. Hitchcock însuşi spunea despre Cary Grant că este singurul actor pe care l-a iubit vreodată, înclin să cred că nu am gusturi rele. Şi mai cred că nu este o coincidenţă faptul că unul dintre cele mai bune filme hitchcockiene, poate chiar cel mai bun, îl are drept protagonist pe Grant. De altfel, North by Northwest este şi ultima colaborare dintre regizor şi actor.

Personajul central este Roger Thornhill, un citadin prin excelenţă, ceea ce se numeşte un corporatist, lucrează în publicitate, se descrie singur ca având o secretară, o mamă – de la care moşteneşte simţul umorului, cum devine limpede pe parcursul filmului – şi două foste soţii. Unde mai pui că este clădit aproape de ideal: înalt, brunet şi chipeş. Îl cunoaştem în iureşul de „costume“ de pe străzile din New York (o scenă pe care eu o recunosc, de exemplu, în Matrix, 1999), vrie cotidiană din care este brusc smuls dintr-o mică eroare: aflat în barul hotelului Plaza, Thornhill face semn unui angajat fix când se aude un anunţ pentru un anume George Kaplan. Doi domni înarmaţi îl confundă astfel cu Kaplan şi îl „saltă“, iar de aici începe călătoria lui Thornhill cât mai departe de realitatea lui şi de… identitatea proprie.

Thornhill este dus la un conac din Long Island unde şeful celor doi domni înarmaţi, interpretat de James Mason, încearcă să scoată de la el informaţii preţioase. Degeaba încearcă Thornhill să le explice răpitorilor săi că el nu este George Kaplan, aceştia nu-l cred şi, văzând că nu pot obţine de la el informaţiile dorite, încearcă să-l ucidă, înscenând un accident cu maşina pe fondul consumului de alcool. N-au mizat însă pe capacitatea corporatistului de a ţine la băutură! Thornhill reuşeşte să le dejoace planul şi, cum nimeni nu-l crede când vorbeşte de răpire şi tentativă de omor, nici mama, nici poliţia, nici judecătorii, omul porneşte pe urmele lui George Kaplan. Situaţia se complică ireparabil în clipa în care cercetările lui Thornhill îl duc pe acesta la sediul ONU: un înalt demnitar este înjunghiat şi cade direct în braţele eroului nostru. Roger Thornhill ajunge pe prima pagină cu arma crimei în mână – cel mai căutat om din SUA. Din acest punct porneşte o goană nebună care-l poartă pe eroul nostru prin mai toată America, prin trenuri, autobuze, taxiuri, prin de-acum faimosul lan de porumb şi chiar pe monumentul de pe Mount Rushmore. În zigzagurile sale între poliţie şi reţele de spionaj, Roger Thornhill o întâlneşte pe Eve Kendall (Eva Marie Saint), o blondă diafană şi irezistibilă care este – sau nu este? – de partea lui.

Povestea e destul de complexă, cu răsturnări de situaţie, alcătuită din acte în succesiune rapidă, nici nu ai timp să-ţi tragi sufletul, că decorul s-a şi schimbat, iar iluzoriul Kaplan este firul roşu. Flerul pentru dramatic al regizorului se vede din felul în care îşi aranjează unghiul de filmare – scenele văzute de sus punctează momente cheie şi rămân marca lui Hitchcock, opresive şi tensionate, intuieşti o entitate omniprezentă, detaşată şi care cumva îi manipulează din umbră pe toţi. Acţiunea şi suspansul sunt echilibrate de dialogul sclipitor, Grant interpretează un personaj cu multă stăpânire de sine, care are replici pline de umor fin la absolut tot ce i se întâmplă.

Aluzia geografică din titlu se regăseşte în călătoria lui Thornhill care-l duce treptat cât mai departe de metropolă la natura dezlănţuită, cât mai departe de el însuşi, căci pe urmele lui Kaplan el sfârşeşte prin a deveni Kaplan. Şi totuşi, aproape tot filmul Grant este îmbrăcat cu acelaşi costum, costum ce nu poate trece neobservat fiindcă este impecabil, în mod cu totul paradoxal o identitate în sine într-o mare de costume la început, ca mai apoi să rămână cumva o ancoră vizuală pentru spectator, semn că în fapt nimeni nu te poate face să fii altcineva decât eşti.

De la hainele personajelor la locaţiile de filmare, North by Northwest emană stil şi încă ceva. Îmi vine în minte SF-ul Gattaca (1997). Deja este al doilea titlu SF pe care-l menţionez aici şi asta se datorează elementelor futuriste pe care eu, una, le regăsesc în film. Au trecut mai bine de 50 de ani de când a fost realizat, însă North by Northwest nu e deloc o peliculă prăfuită.

Vorba lui Hitchcock, în prezentarea de mai jos – dacă vreţi o vacanţă departe de toate problemele voastre, vă recomand acest film. Că tot intrăm în lună de sărbătoare.



La nord, prin nord-vest (North by Northwest , SUA, 1959); R: Alfred Hitchcock; Scenariu: Ernest Lehman; Cu: Cary GrantEva Marie Saint, James MasonMartin Landau


Despre Alexandra POPESCU

Alexandra POPESCU a scris 16 articole în Revista de suspans.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *