Pete de cafea pe foi imaculate

imagine_header

Când trimiţi un manuscris la o editură şi e acceptat spre publicare, ai o şansă de 50% să ţi se spună că un anume fragment sau capitol ar trebui scos. E de umplutură. E fără sens. Povestea poate merge mai departe şi fără el. Sunt capitole scrise sub impulsul de a face ceva atunci când n-ai nici cea mai mică urmă de chef să scrii. Şi cu toate acestea, asemenea capitole sau fragmente mari poţi întâlni în opera unor autori consacraţi care mai au şi câteva bestsellere la activ.

Poate cel mai elocvent exemplu este cazul lui Bret Easton Ellis cu al lui American Psycho. Cei care au citit cartea ştiu cât de greu e să parcurgi câte opt-nouă pagini pline de referinţe Genesis şi calupuri de text care descriu succesul trupei. Pe la sfârşitul cărţii există un asemenea capitol (asta dacă facem abstracție de alte descrieri lungi cu care e presărat romanul). Pagină după pagină de analiză a muzicii pop, ca un fel de reclamă obositoare care îţi întrerupe filmul fix când era mai interesant. Continue Reading

Morţii vii pentru a câta oară?

Saga Resident Evil pare să nu se mai termine. Al cincilea film din serie a fost lansat în mijloc de septembrie şi continuă de unde s-a terminat anteriorul, însă prima scenă e mai mult de legătură şi sfârşitul ei aproape că se detaşează de ultimul episod. Avem aceleaşi valuri de zombi, dar de data asta într-un mediu controlat. Realizatorii au încercat să împace europenii şi americanii şi au realizat decoruri care variază de la New York la Moscova, la suburbii liniştite din orăşelele mici.

N-aş şti exact cum să categorisesc acest al cincilea film, dar cu siguranţă nu este unul dintre cele reuşite. Dorinţa regizorului de a include similitudini cu jocul care a declanşat seria a adus cu sine scene vecine cu penibilul. Vorbesc aici despre morţi vii care gonesc pe motociclete şi soldaţi ruşi reanimaţi care trag cu lansatorul de rachete după pradă. E un amestec bizar de kitch şi dialoguri proaste. Continue Reading